Adela Popescu a dezvăluit care este numele celui mai mic membru al familiei într-un mod foarte inedit
Adela Popescu este fericita mămică a trei băieţi. Pe cel mai mic l-au întâmpinat pe lume în urmă cu câteva săptămâni, pe 11 iulie, iar numele său a fost ţinut secret până acum.
Însă Adela a postat recent un story în care şi-a fotografiat un pandativ în forma literei A. Şi a scris: ”A de la Alexandru, Andrei şi Adrian”. Aşadar, nu mai este un secret, numele celui de-al treilea băiat al Adelei Popescu şi al lui Radu Vâlcan este Adrian, unul dintre numele preferate ale Adelei Popescu. Mămica al cărei prenume începe tot cu A se bucură de cei trei flăcăi cu nume care încep cu A. Singurul care face notă discordantă în ”frăţia” numelor este Radu Vâlcan.
Încă din timpul sarcinii, Adela Popescu a dezvăluit că va păstra tradiţia din familie şi că băieţelul va purta un nume de sfânt, care începe tot cu litera “A”, ca şi în cazul numelor celorlalţi doi băieţi ai familiei, Andrei şi Alexandru. Micuţul se va putea sărbători în curând, întrucât pe 26 august, în calendarul ortodox sunt marcaţi Sf. Adrian şi Natalia.
Adela este topită de iubire când îl ţine pe micuţ în braţe şi a scris pe Instagram la această poză: ”Numiţi voi un sentiment mai plăcut.”
Inclusiv Mihaela Rădulescu a felicitat-o şi i-a răspuns: ”Nu există ! Să fiţi lipiţi aşa… pe suflet, all the way ! Ah, ce frumos…”.
Foto: Instagram