Adela Popescu pe ultima sută de metri cu sarcina. Cum arată burtica la 37 de săptămâni: ”Burta mândră, privirea încrezatoare şi inima cât un purice”

24 iunie 2021   News

Adela Popescu se pregăteşte să nască. Aflată în săptămâna 37 de sarcină, vedeta a publicat o poză cu burtica, în toată splendoarea. Entuziazmată de modul în care corpul ei s-a transformat în cele 8 luni sarcină, ea le-a împărtăşit fanilor o fotografie în care îşi arată burtica proeminentă.

”O poză brută, neretuşată, din casa noastră cu copii, deci cu dezordine, cu burta mândră, privirea încrezatoare şi inima cât un purice”, scrie Adela la descriere.

Având în vedere că este a treia sarcină, desigur că ştie ce se va întâmpla, însă emoţiile există oricum, mai ales din cauza complicaţiilor la coloană, care se agravează la travaliu şi practic îi dublează stresul naşterii. Totuşi, ea şi Radu Vâlcan îşi aşteaptă băieţelul cu nerăbdare să vină pe lume.

Adela, care mai are doi băieţi, se gândeşte şi cum va gestiona situaţia, mai ales cu încă doi copii mici, care au nevoie de atenţie. Prezentatoarea de la ”Vorbeşte Lumea” speră să treacă peste naştere cu bine, deşi îşi face gânduri legate de problema COVID, care nu o lasă să se bucure nestingherită de momentul sarcinii. În plus, Adela a avut şi probleme de sănătate, complicaţii la coloană extrem de neplăcute în timpul travaliilor. Iată ce a spus actriţa în urmă cu ceva timp pentru emisiunea la care lucrează: „Eu am nişte complicaţii la coloană, asftel încât când copilul coboară se aşează pe nişte terminaţii nervoase ale coloanei. Deci mie când îmi începe travaliul, eu nu am doar durere pe contracţie, eu am o durere constantă ca atunci când cineva îţi apasă pe măduvă, deci pe nervi, plus intensitatea de la contracţie. Şi atunci de exemplu cum am stat la Alexandru 10 ore în travaliu, la Andrei 5, acum nu ştiu cât voi sta, dar oricum sunt un infern, pentru că durerea e foarte mare.”

Foto: Instagram

Mai multe