Adela Popescu şi-a luat licenţa cu 10

9 iunie 2011   News

Adela Popescu a trecut cu brio de perioada examenelor şi a luat licenţa la UNATC, Facultatea de Teatru, Specializarea Artele spectacolului, cu nota 10.

Adela Popescu a trecut cu brio de perioada examenelor şi a luat licenţa la UNATC, Facultatea de Teatru, Specializarea Artele spectacolului, cu nota 10.

„Am terminat filmările la «Iubire şi onoare» cu nici o lună înainte de licenţă, am avut enorm de învăţat, a trebuit să recuperez şi cursurile la care nu am fost prezentă în timpul anului şi trebuia să prind din urmă colegii care au ajuns zi de zi la şcoală”, povesteşte Adela.

“Am stat zile întregi la bibliotecă şi învăţam împreună cu colegii mei într-o cameră de cămin a unuia dintre ei, era un cumul de informaţii şi învăţam unii de la alţii. Mi-a plăcut la nebunie perioada, dincolo de stres, faptul că m-am întors printre colegi m-a făcut foarte fericită şi m-am simţit excepţional. Primul hop a fost spectacolul Cameristele, al doilea a fost examenul oral la Istoria teatrului universal şi românesc, iar astăzi am terminat susţinerea licenţei în faţa comisiei. Am fost examinaţi timp de 4 ore şi sunt foarte fericită că am reuşit să obţin nota maximă”, adaugă interpreta lui Carmen.

Adela şi iubitul ei, Radu Vâlcan, vor sărbători reuşita în vacanţa în care plănuiesc să plece în curând: “Ne-am dori să ajungem în Italia, pe Coasta Amalfa, sau în Grecia”, spune Adela Popescu.

Mai multe