Adela Popescu şi Radu Vâlcan au amenajat deja camera copilului

8 aprilie 2015   News

Oare au ceva să ne spună? Ştim că sunt logodiţi şi că se gândesc să facă nunta anul acesta. Dar, oare, e şi botezul în plan? Iată câţi copii îşi doresc şi dacă Adela e deja însărcinată sau nu.

Oare au ceva să ne spună? Ştim că sunt logodiţi şi că se gândesc să facă nunta anul acesta. Dar, oare, e şi botezul în plan? Iată câţi copii îşi doresc şi dacă Adela e deja însărcinată sau nu.

Adela Popescu şi Radu Vâlcan abia aşteaptă să devină părinţi! Drept urmare, cei doi au făcut deja camera copilului. Până când va veni clipa cea mare, cei doi au grijă ca patrupedul lor, Ciu, să aibă parte de tot confortul.

„La etaj, acolo unde noi ne-am reamenajat dormitorul, am amenajat şi o cameră pentru copil. E gândită exact. Ştim unde va fi pătuţul, unde va fi locul de schimbat“,a declarat Adela Popescu într-o emisiune de la Prima TV.

„Dacă era după Radu aveam până acum cel puţin şase. Eu vreau doi-trei copii. Nunta probabil va fi anul acesta“, a mai spus vedeta pentru Prima TV.

„Niciodată de când îl am pe Ciulică, eu nu am mai fost liniştită. Nu mai dorm noaptea sunt stresată dacă a păţit ceva, dacă n-a păţit ceva, dacă a mâncat la timp. Prin comparaţie cu Radu mi-am dat seama că sunt mult mai echilibrată. El este şi mai paranoic. Când e vorba de Ciulică, trebuie să facă lumea linişte. Ciulică nu bea apă de la robinet, ci numai apă plată. Mama lui Radu trebuie să stea şi nu trebuie să îl lase singur nici măcar un minut. Îţi dai seama cum va fi cu copilul? Mi-e groază!“, a mai spus amuzată Adela Popescu.

Foto: pagina personală

Mai multe