Adevărul gol-goluţ despre scenele de sex din filme! Ce se întâmplă de fapt la filmări?
Pe ecran, totul este sexy şi incitant! În culise, însă, secvenţele de sex se filmează cu emoţii şi chiar groază din partea unor actori care detestă să se expună aşa în faţa camerelor de luat vederi.
Ryan Reynolds
În timp ce filma de zor pentru pelicula “The Change-Up”, actorul s-a trezit într-o situaţie cât se poate de delicată. Invitat în emisiunea The Tonight Show, Ryan i-a povestit lui Jay Leno cum atingea sânii Oliviei Wilde, într-o secvenţă, şi cum totul s-a transformat într-un mare dezastru din această cauză. “În secvenţă, îi scot bluza şi sutienul Oliviei şi ea rămâne într-un soi de sutien care-i acoperea doar sfârcurile. Numai că avea desenat pe el nişte feţe mici, zâmbitoare. Bineînţeles că nu m-am mai putut concentra şi am uita complet replica. Ea era serioasă, urmărea indicaţiile regizorale, mi-a luat mâinile şi mi le-a pus pe sânii ei, iar eu stăteam acolo cu mâinile pe sânii ei ca un idiot.”
Anne Hathaway
Actriţa se pregătea să filmeze o scenă de sex intensă cu Jake Gyllenhaal, pentru “Love and Other Drugs”, când a avut parte de cea mai stânjenitoare experienţă din viaţa ei. “Trebuia să-mi dau jos pardesiul şi să fiu goală pe dedesubt. Eu credeam că deja se dăduse motor şi că se filmează, când colo se făceau doar repetiţii. Iar eu m-am dezbrăcat în faţa tuturor celor prezenţi fără să fie de fapt nicio nevoie”, a declarat ruşinată Anne pentru Hollywood Life.
Kate Winslet
Vedeta a povestit, în cadrul unui interviu pentru V Magazine, cum este să filmezi o scenă de sex. “Urăsc chestia asta! Eu pur şi simplu mă apuc de treabă, nu mai zăbovesc. Ca actori, noi vorbim despre acceste secvenţe, cum să procedăm, etc. Poţi să fii gol puşcă, lângă un alt actor, şi să îţi vină să spui ‹Ce dracului facem noi aici?!› Iubita mea mamă, azi, la serviciu, am avut nişte organe genitale în zona feţei mele. E cam ciudat, nu credeţi?”, a declarat Winslet.
Jason Statham
Atrăgătorul actor nu a refuzat scenele de sex din filme, însă mai toate s-au petrecut în pat. Excepţie face secvenţa de sex din “Crank 2”, când Jason trebuia să filmeze nişte cadre incendiare într-un mall plini de oameni! Şi, din spusele lui, numai exhibiţionist nu este actorul! “Scenele de sex agressiv sunt foarte dificil de făcut! Mai ales într-un spaţiu public, unde până şi figuranţii cască gura la tot ce se întâmplă şi filmează cu telefoanele fundul tău alb!”
Jennifer Lawrence
Frumoasa actriţă a recunoscut că a găsit o metodă de-a trece cu bine peste momentele mai delicate de la serviciu, cu ajutorul… băuturii! “Nu ştiam exact când tragem secvenţa cu pricina, în ziua respectivă, aşa că mi-am propus să mă pregătesc niţel, să îmi fac puţin curaj înainte, pentru că totul este stresant şi destul de înfricoşător. N-am ştiut că scena avea să aibă loc mai spre sfârşitul zilei de opt ore de muncă, aşa că, până să mă cheme pe platou, eram deja beată criţă.”
Ashton Kutcher
Când fostul soţ al lui Demi Moore şi Natalie Portman au filmat momentele intime din “No Strings Attached”, cei doi actori au simţit că atmosfera era destul de încărcată şi au început să facă glume, între duble, să vorbească despre planurile de weekend, orice care să le distragă atenţia de la ce aveau de făcut. Însă Ashton nu a scăpat de clipele penibile de care se temea. Regizorul s-a apropiat de el şi i-a spus că… durează prea mult până la “finalul fericit”. “Regizorul Ivan Reitman mi-a spus că trebuie să am orgasm mai repede, să nu mai dureze totul atât de mult, iar eu mă gândeam că de obicei poate dura şi mai mult de atât. Deh, orgoliul masculin!”
Keira Knightley
Pentru actriţa britanică, scenele de sex din “A Dangerous Method” au fost un adevărat chin! Ea le-a cerut chiar bodyguarzilor ei să stea pe-aproape cât timp filmează secvenţele fierbinţi! “Chiar i-am spus lui Michael Fassbender înainte de-a începe să filmăm – ‹Vezi că am un bodyguard afară. Dacă te atingi de mine, vine şi-ţi rupe picioarele!› Iar el mi-a răspuns - ‹Keira, tu eşti legată de pat. Nu cred că mai poţi spune că poţi chema bodyguardul acum!› Avea dreptate. Oricum am dat pe gât câteva shot-uri de vodca înainte şi apoi câteva pahare de şampanie, pentru că sărbătoream faptul că nu voi mai face niciodată chestia asta!”, a povestit Knightley pentru The Hollywood Reporter.