Adina Halas s-a căsătorit şi aşteaptă un copil

26 mai 2011   News

Fosta prezentatoare TV s-a căsătorit vinerea trecută cu instructorul de fitness Lucian Hugeanu şi este însărcinată în cinci luni. Viitoarea mămică este aproape sigură că va avea o fetiţă.

Fosta prezentatoare TV s-a căsătorit vinerea trecută cu instructorul de fitness Lucian Hugeanu şi este însărcinată în cinci luni. Adina şi Lucian nu sunt deloc superstiţioşi, aşa că faptul că s-au căsătorit civil într-o zi de 13, la ora 13.00 nu le-a dat deloc emoţii. Cei doi au făcut ceremonia religioasă pe 21 mai, după ritual catolic. „Am facut cununia religioasă la catedrală, pentru ca Lucian este catolic. Preoţii mi-au făcut o slujbă înainte, acum sunt şi eu catolică practicantă, dar mi-am păstrat şi religia mea ortodoxă“, a declarat Adina pentru Click.

Vezi aici galeria foto

Însărcinată în luna a cincea, Adina a luat deja 10 kilograme în greutate, fapt pentru care rochia de mireasă, comandată tocmai din Spania, i-a fost puţin cam strâmtă, după cum a mărturisit însăşi mireasa. Dar asta n-a împiedicat-o să se distreze la petrecerea la care au sosit peste 150 de invitaţi.

„Multă lume m-a sunat, mi-a scris pe Facebook, mă certau, îmi spuneau: «Adina, ce se întâmplă? Tu care făceai sport, ai început să te îngraşi!» Am grijă de mine, dar sunt însărcinată!“, a declarat viitoarea mamă, care este aproape sigură că va avea o fetiţă.

Soţul ei, Lucian, a practicat ciclismul de performanţă, iar acum este instructor de fitness.

Foto: pagina personală

Mai multe