Adrian Enache mai are puțin și devine bunic. Fiica sa, Diana Enache, va naște în curând

2 octombrie 2023   News

Aflată în ultimul trimestru de sarcină, fata din prima căsătorie a artistului va deveni mamă toamna aceasta.

Fericită și foarte frumoasă. Așa a fost surprinsă Diana Enache de obiectivul camerei de fotografiat în studioul în care a realizat poate ultimele sale fotografii cu burtica de gravidă din această perioadă de sarcină. Și asta pentru că pântecul său rotunjit, vizibil prin voalul rochiei vaporoase purtate la acest pictorial de suflet, ne indică faptul că nu mai e mult până când aceasta își va ține în brațe fetița. Iar tatăl său, cântărețul Adrian Enache, nepoata.

Fiica artistului, care până de curând a fost vedeta postului Prima TV, este nespus de fericită, așa cum se vede și în imaginea în care apare cu o coroniță de flori pe cap și cu falduri arămii, în așteptarea celei care îi va deveni, cu siguranță, o mini-me.

Și Adrian Enache e nerăbdător să aibă această mare întâlnire cu mult-așteptata fetiță, care îl va face și prima oară bunic. „Cred că Maria pentru că este un nume extrem de frumos și sfânt, care este cântat în multe melodii. Să vedem la al doilea ce nume au în plan, dar Maria știu sigur”, a mărturisit Adrian Enache, la Antena Stars.

De altfel, artistul, care s-a lansat și pe YouTube cu podcastul „Laivu' lu' EnACHE”, a aflat într-o manieră inedită că fiica sa e însărcinată. La aniversarea lui de 57 de ani, pe 12 iunie, Diana i-a oferit o medalie specială, inscripționată cu mesajul „Cel mai tânăr bunic rock’n’roll”.

Diana Enache are o relație de patru ani cu Ionuț Vântu, dar a fost mereu discretă și adeseori a spus în interviuri că nu se grăbește să ajungă la altar. Acum, că vor fi trei în această ecuație a iubirii, cel mai probabil și statutul său se va schimba, poate chiar odată cu botezul fetiței lor.

FOTO: Facebook

Mai multe