Adrian Mutu se pregăteşte de nuntă şi botez

19 aprilie 2017   News

Va fi o vară specială pentru fostul internaţional. "Briliantul" vrea să facă un eveniment 2 în 1!

Adrian Mutu, împreună cu mezinul său, Tiago Adrian.

De când actuala soţie, Sandra Bachici, i-a născut băieţelul, pe Tiago Adrian, Adrian Mutu se tot gândeşte la nunta religioasă şi la botez, pe care intenţionează să le programeze la aceeaşi dată, în vara aceasta.

După cum îl ştim, "briliantul" va petrece cu fast şi, cel mai probabil, nunta şi botezul se vor desfăşura în aer liber. Naşii lui Tiago Adrian vor fi Eduard Stăncioiu, fost coleg al lui Adrian şi actualul portar al Stelei, împreună cu soţia acestuia.

Cât priveşte căsătoria religioasă, Adrian Mutu şi l-ar dori drept naş pe Cesare Prandelli, antrenorul cu care a cunoscut cele mai mari succese în cariera de fotbalist, în perioada petrecută ca jucător al echipei Fiorentina.

Mai multe