Adrian Năstase, despre momentul în care a vrut să îşi ia viaţa: “Soţia mea păstrează şi acum costumul care e rupt la genunchi şi haina pătată''
Adrian Năstase a trăit o dramă atunci când a aflat că a fost condamnat la închisoare. Mânat de un impuls de moment, fostul premier a încercat să îşi ia viaţa. Astăzi, acest gest i se pare unul necugetat.
“A fost o tâmpenie, dar aşa am simţit atunci, pentru că mi s-a părut un gest de maximă umilinţă şi nu am acceptat atunci povestea asta. Sigur, mai târziu am privit diferit lucrurile, dar era un alt moment.
Poliţistului care m-a împiedicat atunci să duc până la capăt gestul respectiv îi datorez viaţa în mare măsură, pentru că el practic a blocat revolverul. Ne-am bătut acolo efectiv. Soţia mea şi acum păstrează costumul care e rupt la genunchi şi haina pătată.
Eu am explicat la un moment dat când câţiva idioţi au pus la îndoială gestul meu de atunci şi am pus şi la mine pe blog şi am transmis şi prin nişte scrisori deschise unuia care a dispărut dintr-o televiziune. L-am pus să citească un drept la replică după raportul medicilor legişti, le-am arătat semnele mele de pe gât.
Acum privesc lucrurile astea mai detaşat. Cei doi medici au fost extraordinari. Glonţul a trecut atunci la 2 mm de carotidă, iar Brădişteanu ştia că am o problemă la inimă, fusesem la el înainte”, a spus Năstase la emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D.