Adrian şi Dana Năstase, o iubire de 35 de ani. Cum şi-a sărbătorit soţia fostul premier

25 mai 2020   News

Soţia lui Adrian Năstase a împlinit ieri 65 de ani. Fostul premier are numai cuvinte de laudă la adresa celei care îi stă alături de 35 de ani.

“Dana împlineşte 65 de ani. În iunie, eu voi împlini 70, iar în iulie, împreună, vom sărbători 35 de ani de căsnicie. Au trecut atat de repede anii…Ne bucurăm însă că-i avem alături de noi pe Andrei si Bianca, pe Mihnea şi Corina. Viaţa lor devine, firesc, tot mai independentă, dar epidemia recentă ne-a ajutat să stăm împreună. Şi să-i privim pe nepoţii nostri cum cres”, a mărturisit Năstase pe blog.

Cei doi şi-au petrecut izolarea la Cornu, alături de nepoţi. “În aceste săptămani, activităţile noastre s-au restrâns la grădina de la Cornu pe care Dana („Buniţa” – cum o strigă prin curte Nicolas) a îngrijit-o. Eu mi-am făcut de lucru în bibliotecă şi am mai reparat câte ceva. Uneori, ne aducem aminte de lucrurile plăcute din anii care au trecut, dar şi de momentele care ne-au afectat. Pe acestea din urmă, încet-încet, le ştergem din memorie, preferând să ne bucurăm de florile din grădină şi de mierlele care par, totuşi, nemulţumite că le-am invadat universul.

Astăzi, sărbătorim că am rămas şi că suntem o familie. Iar rolul cel mai important l-a avut soţia, mama, bunica Dana. La mulţi ani şi te iubim foarte mult!”

Mai multe