Adriana Trandafir munceşte pentru Nea Marin

20 decembrie 2021   News

Nea Mărin va pune la muncă patru vedete care se vor strădui să organizeze un târg cu meşteşuguri specifice zonei.

Jean de la Craiova, Romică Ţociu, Cosmin Seleşi şi Adriana Trandafir vor fi alături de noul primar, Nea Mărin, şi vor avea de îndeplinit diverse sarcini pentru ca târgul să aibă loc şi să fie un motiv de sărbătoare pentru localnicii din Albac comună spectaculoasă aflată în Apuseni.

”Mi-a spus Nea Mărin că eu o să fiu viceprimar! Mă şi vedeam cu tricolorul pe piept, cu un braţ de acte sau cu o mapă, să dau eu dispoziţii. Dar el vrea să facă un târg în patru zile. Nu că e greu, e foarte greu! Am de gând să îmi iau rolul în serios”, mărturiseşte Jean de la Craiova.

De data aceasta şi Liviu şi Andrei se încorc la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!, în calitate de consilieri, aşa cum îi numeşte Nea Mărin: ”De fiecare dată când noi venim într-un loc în care nu am mai fost suntem complet surprinşi. Realizăm cât de norocoşi suntem că ne-am născut în această ţară şi din ce popor frumos ne tragem”, vor spune cei doi. Ca de obicei, Liviu şi Andrei îl vor scoate pe Nea Mărin din zona de confort, căci sarcinile stricte ale noului primar nu vor fi primite cu prea multă responsabilitate: ”A zis Nea Mărin că ne trimite urgent un număr să rezolvăm ceva. Închideţi-vă telefoanele, să mai stăm şi noi măcar o oră”, se vor amuza cei doi.

 Cum se vor descurca vedetele să organizeze un târg cu meşteşuguri specifice comunei Albac, în stricta supraveghere a primarului Nea Mărin, vom afla astăzi, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!.

Mai multe