Album foto Pasiunea de-o viaţă a Regelui: maşinile

5 decembrie 2017   News

Majestatea sa a avut 38 de maşini, a condus pe două milioane de kilometri şi a învăţat singur să conducă

„Cred că m-am născut cu volanul în mână”, spunea Regele Mihai, care a învăţat singur să conducă. „A  furat arta şofatului de la şoferii Palatului Regal. Prima sa maşină adevărată – Morris 1927- a primit-o la vârsta de opt ani, în anul 1929, de la unchiul său Principele Nicolae”, povestea Principele Radu, care i-a dedicat o carte, "Maşinile Regelui".

Pasiunea lui a continuat cu Rolls-Royce-ul Regelui Ferdinand, Hispano-Suiza, şi alte câteva automobile ale Casei Regale. Maşina de suflet a Regelui Mihai a fost un Jaguar albastru, comandat special pentru Rege în 1937. Exemplarul a fost vândut după câţiva ani, azi ajungând să valoreze peste 1 milion de dolari. O altă piesă de colecţie care a aparţinut Regelui a fost un BMW - vândut cu 20.000 de euro în cadrul primei Licitaţii de Maşini de Colecţie din România, organizată în august 2012. Modelul BMW 760Li a fost limuzina oficială cu care Regele Mihai I a făcut călătorii în ţară şi în străinătate.

Interesant este că automobilele au fost pasiunea pe care a împărţit-o tocmai cu o femeie: chiar cea care i-a fost soţie, Regina Ana. După ce tatăl şi fraţii ei, Jacque şi Michel, au plecat pe front, în vara lui 1943 Ana a plecat şi ea ca voluntar pe ambulanţă, ajungând în Maroc, unde nu a făcut doar studii de infirmierie, ci şi de mecanică. Aşa se face că Ana ştia să demonteze şi să monteze la loc o maşină la vremea când l-a cunoscut pe regele Mihai.

Mai multe