Alex Rodriguez și-a oficializat în online relația cu Jac Cordeiro. Iubita sa este o zeiță a fitness-ului

19 decembrie 2022   News

În preajma sărbătorilor de Crăciun, Alex Rodriguez recunoaște în fața lumii întregi că da, Jac Cordeiro este iubita sa. Prima dată când s-a afișat cu miniona blondină a fost la mijlocul lunii octombrie.

Fostul sportiv în vârstă de 47 de ani este iarăși îndrăgostit. Iubita sa este un guru al fitness-ului și are 42 de ani.

Iată că relația lor a trecut la următorul nivel, căci își asumă public relația, pe Instagram, iar ăsta e un pas important pentru vedete.

Proaspătul cuplu apare într-un cadru de Crăciun alături de fiicele lui Alex Rodriguez, Natasha, 18, și Ella, 14, în fața unui brad împodobit, la New York.

”Vă urăm Crăciun fericit, din inimă”, a notat în dreptul imaginii Alex Rodriguez. De asemenea, a folosit etichete ca #familie, #bucurie, #recunoștință.

Alex Rodriguez este un bărbat șic, ca de fiecare dată. În acest moment festiv, apare la costum și cu cămașă albă, dar lejer, căci s-a descheiat la un nasture și nu poartă cravată.

Jac Cordeiro este foarte atrăgătoare, cu un corp de invidiat, super lucrat la sală. Ea a îmbrăcat o ținută solară, o rochie galbenă, decoltată, și sandale aurii.

Fiicele lui Alex sunt superbe și par încântate de alegerea tatălui lor, vedeta care a fost la un pas de a se căsători cu J Lo.

Sportivul care s-a retras din competiții a vorbit recent și sincer despre perioada J Lo. Nu a făcut-o de multe ori, însă a recunoscut că a fost marcat de iubirea pentru artistă. Fostul jucător din Liga nord-americană de base-ball (MLB) a încercat să fie cât mai sincer și părea că a depășit momentul despărțirii, căci a spus că îi dorește casă de piatră, alături de Ben. Nu a uitat să-i pomenească pe copiii lui J Lo, gemenii Max și Emme: ”Le urez tot ce e mai bun acestor copii minunați, care sunt deștepți și frumoși.”, a mai zis Alex Rodriguez cu nostalgia unui bărbat implicat serios în relația care dusese la logodnă, dar care s-a sfârșit tranșant, după zvonurile legate de infidelitatea sa.

Alex Rodriguez a mai încercat o relație serioasă cu Kathryne Padgett, însă nu a ținut prea mult.

Rămâne de văzut dacă noua blondină din viața sa îl va face să se gândească din nou la logodnă.

Foto: Instagram / Profimedia

Mai multe