Alexandra Stan şi iubitul ei, împreună la un eveniment monden
Cântăreaţa şi-a făcut apariţia la braţul partenerului ei şi au acordat pentru prima oară un interviu împreună.
Alexandra Stan şi Bogdan Stăruială trăiesc de ceva vreme o frumoasă poveste de dragoste, iar acum par dispuşi să împărtăşească şi publicului din secretele relaţiei lor.
"Iubirea necondiţionată este secretul", spune Bogdan Stăruială. "Ne comunicăm absolut tot. Adică, iubirea necondiţionată cu comunicare totală. Încercăm să fim 100% sinceri cu noi înşine şi unul cu celălalt. Câteodată nu reuşim, dar pe zi ce trece ne perfecţionăm", a declarat iubitul artistei pentru Antena Stars.
Alexandra Stan ţine mereu cont de părerile lui Bogdan şi consideră că sfaturile lui sunt importante, motiv pentru care se consultă cu el atunci când trebuie să ia o decizie.
"E criticul meu numărul 1. Eu dacă îl întreb ceva îmi zice tot timpul sincer. Câteodată chiar mă enervează că îmi zice prea sincer", a mărturisit artista pentru Antena Stars.
Deşi se înţeleg de minune, cei doi îndrăgostiţi nu au planuri de nuntă deocamdată.