Alexandra Ungureanu, diagnosticată cu o boală autoimună: "N-am vorbit niciodată despre asta"

29 noiembrie 2019   News

Alexandra Ungureanu a primit un diagnostic crunt de la medici. Artista suferă de endometrioză şi a aflat asta asta după ce timp de doi ani s-a luptat cu nişte chisturi la nivelul ochilor. 

“Am descoperit o alta boală autoimună, endometrioza. N-am vorbit niciodată despre chestia asta. Acum sunt în căutare de soluţii’’, a spus solista pentru ciao.ro.

Numită şi boala femeilor neiubite, endometrioza poate duce la infertilitate. “Cred că este una dintre afecţiunile de care aud frecvent la femei, cumva cred că şi corpul uman se transformă în direcţia asta. Dar există soluţii, există şi copii abandonaţi!”, a mai spus Alexandra

Artista este implicată astăzi într-o relaţie, dar lasă timpul să aleagă finalul.

“Suntem la început! Nu mai am aşteptări sau planuri. Lucrurile evoluează. Cei din familie şi prietenii mă întreabă de nuntă, de copii. Nu sunt nişte planuri pe care mi le-am făcut… Nu sunt de părere că până la 30 de ani trebuie să le faci, ca altfel viaţa nu este în regulă, dimpotrivă, sunt lucruri care se întâmplă sau nu”, a mai spus Alexandra Ungureanu.

Mai multe