Alexandru Arşinel are din nou probleme de sănătate: "Trebuie să merg în fiecare săptămână la spital"

3 iunie 2021   News

A fost externat din spital  şi părea că a câştigat deja lupta cu coronavirusul, dar urmările sunt greu de tolerat pentru Arşinel.  Actorul trebuie să primească în fiecare săptămână oxigen, iar tratamentul pentru rinicichi şi cu cel pentru coronavirus se bat cap în cap.

 “Cele două tratamente, unul mai vechi, cel pentru buna funcţionare a rinichiului, şi cel mai nou, cel pentru îndepărtarea efectelor COVID-ului, nu se tolerează întotdeauna. Dar asta este, la 82 de ani nu poţi să mai schimbi mare lucru. Mergi doar înainte! Boala asta este atât de provocatoare, de jigodească, dacă-mi permite-ţi cuvântul, încât să nu creadă nimeni că scapă cu una, cu două din ghearele sale. Pur şi simplu, odată ce te-a luat în braţe, îţi dă cu foarte mare greutate drumul. Eu trebuie să merg în fiecare săptămână la spital, pentru oxigen. O dată sau de două ori, în funcţie de indicaţiile medicului”, a declarat Arşinel pentru Impact.ro.

Lupta cu boala îl făcuse pe marele actor să renunţe la scenă, dar colegul Vasile l-a făcut să revină, acesta fiind, de fapt, şi locul care îi mai lumineză trăirile.

“Boala prin care am trecut m-a făcut să-mi pierd zâmbetul. Nu mai am entuziasm aproape deloc. E genul de boală care te loveşte la psihic, parşivă. Te face să vezi totul în culori închise! M-am gândit, chiar luna trecută, să mai fentez apariţiile mele pe scenă. Noroc cu prietenul Vasile Muraru. El a avut ştiinţa să mă facă să descopăr în mine însumi dorinţa de a reveni la repetiţii şi de a urca iar pe scenă”.

Mai multe