Alexandru Arşinel, marcat de suferinţa soţiei: ''Privirea ei transmite o tristeţe cumplită''

11 iunie 2021   News

Alexandru Arşinel suferă nespus din cauza soţiei lui care este paralizată.

 Actorul şi-a deschis sufletul în emisiunea lui Dan Negru, Legende.

“Nu e bine. Suferă dincolo de tot ce vă închipuiţi că suferă o paralizie. Un accident...suferă de o tristeţe cumplită. Privirea ei transmite o tristeţe cumplită. Mă feresc să mă uit la ea, mă impresionează groaznic. Şi-a agăţat tocul şi s-a dus în cap. A făcut un hematom, a mers la doctor şi a zis că imediat trebuie operată că moare altfel. După operaţie nu a mai putut să meargă. I-a lăsat vorbirea, i-a lăsat o mână. O femeie foarte frumoasă”, poveste;te Alexandru Arşinel.

Povestea dintre Alexandru Arşinel şi Marilena a debutat simplu. Anul acesta, pe 22 august, vor împlini 55 de ani de când s-au întâlnit. “Soţia mea era destul de neabordabilă. Eu eram la începutul carierei mele, eram mai plinuţ, aveam un început de chelie, dar un anumit farmec, felul cum i-am cântat, i-am vorbit, a încântat-o până la urmă. Am încercat să ne cunoaştem. Relaţia nu s-a sudat din prima clipa, ci destul de greu, ne-au trebuit doi ani ani”, povestea Arşinel.

Crede că totul depinde de acea întâlnire esenţială, de norocul de a-ţi întâlni jumătatea. “Ideea de contabilizare mi se pare o idee ruşinoasă. Chiar dacă ai avut mai multe întâlniri în viaţă, căptuşite şi cu puţină dragoste, nu te lauda, nu în asta constă esenţa vieţii tale ca actor şi ca om. Am avut norocul, după ce am trecut prin câteva rateuri, să dau peste un om cu care m-am înţeles şi pe care l-am iubit”.

Mai multe