Alicia Vikander, suedeza de aur a Hollywoodului: totul despre iubita lui Michael Fassbender

6 iunie 2016   News

Revelaţia anului care a bătut timid la porţile Cetăţii Filmului a câştigat statueta la care grei ai filmului încă visează. Ne-a cucerit cu graţia şi disciplina unei balerine înnăscute, cu care a „dansat“ în pielea fiecărui personaj, dar şi cu o poveste cu parfum  nordic

A fost un an glorios pentru ingenua nou-venită, care nici nu-şi ima­gina că va primi atât de curând Oscarul, cel pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru Daneza, unde a jucat alături de Eddie Redmayne. Mulţi nici nu ştiu cum să o supranumească, având în vedere pleiada de roluri atât de aparte pe care le-a jucat Alicia în ultimii doi ani, mult prea multe pentru un debutant. Dar i-au ieşit. Şi, spre suprinderea multora, Alicia Vikander rar e cunoscută drept „iubita lui Michael Fassbender”, actorul cu mai multă vechime la Hollywood. Este puternica Gerda, soţia unui transsexual în tranziţie, por­tretizat de Redmayne, dar şi seducătorul android Ava din Ex Machina, frivola Kitty din Anna Kare­nina, dar şi dulcele spion Gaby din The Man from U.N.C.L.E. şi chiar mama chinuită de durere din drama romantică The Light Between Oceans, la filmările căreia s-a îndrăgostit de Fassbender. În aceste pagini nu vorbim despre o poveste marca­tă de tragedie, iubire pătimaşă şi derapaje violen­te, aşa cum ne-am fi aşteptat, poate, de la starurile hollywoodiene. Dar povestea suedezei de 27 de ani are un parfum irezistibil şi provocator, pen­dulând cu graţie între sacrificii şi visuri devenite realitate, între solitudine asumată şi romantism incurabil, între pasiune şi glacialitate.

[caption id="attachment_427915" align="alignnone" width="594"] Alicia Vikander şi Michael Fassbender[/caption]

Cei doi au o relaţie de 2 ani

Actriţa de teatru Maria Fahl şi psihiatrul Svan­te Vikander au adus-o pe lume pe Alicia Amanda pe 3 octombrie 1988, în Gothenburg, Suedia, însă bucuria de-a avea o familie unită avea să se risi­pească după cinci luni, când părinţii au decis să se separe. Deşi în mare parte crescută de mama ei, singură, Alicia a trăit şi experienţa unei familii numeroase, de două ori pe lună şi în vacanţele de vară când locuia cu tatăl ei şi cei cinci fraţi vitregi. Chiar actriţa mărturisea că s-a bucurat să trăiască în două lumi diferite – un mediu deschis, în care a luat parte la conversaţii inteligente şi libere, care i-a insuflat pofta de artă şi a maturizat-o. La doar şapte ani, apărea deja într-un musical produs de Benny şi Bjorn ex-Abba, dar şi în alte producţii de operă. Avea să se predea adevăratei sale vocaţii puţin mai târziu: baletul, căruia i s-a dedicat trup şi suflet, literalmente, de la nouă ani, când începe Şcoala de balet în oraşul natal. Visase la asta de când avea cinci ani, de Crăciun, după ce a rămas sedusă de Spărgătorul de nuci. De-atunci, discipli­na, riscul, sacrificiul intens, dar şi plăcerea le-a trăit pe toate nu doar pe poante, ci şi în viaţa de zi cu zi.

La 15 ani, îşi ia inima în dinţi şi pleacă singu­ră la Stockholm, pentru a-şi urma visul: cel de-a deveni prim-balerină. Urmează Şcoala Regală de Balet şi călătoreşte în jurul lumii la cele mai pre­stigioase cursuri. Preţul plătit, însă, devine prea scump, căci curând avea să renunţe la vis, din cauza accidentărilor tot mai grave. A tatonat cu televiziunea, apărând în câteva seriale suedeze, unde cucerea instant cu alura atipică. „Doi ani de film a trebuit să fiu albă ca o fantomă. Dar sunt o suedeză adevărată! De fapt, pe un sfert finlan­deză... Iată-mă, spărgând stereotipuri!“, povestea ea amuzată pentru Vogue, explicând că publicul, obişnuit cu portretizarea nordicilor drept „albi ca zăpada“, a crezut greu că e suedeză. În ciuda popu­larităţii locale, nimeni nu se aştepta ca Alicia Vi­kander, revelaţia anului care promite şi mai mult, să fie respinsă în repetate rânduri la cursurile de actorie. „Aplicasem la Academia de Arte Drama­tice de două ori, în doi ani, şi nu am intrat. Aşa că am încercat Facultatea de Drept, am crezut că e singurul meu drum înainte, mai ales într-o ţară mică precum Suedia“, povesteşte ea, nostalgică. O orientare nu prea fericită pentru o fostă balerină, evident!

Filmele Aliciei Vikander

S-a aruncat în lumea filmului şi, cel mai pro­babil, nici ea nu se aştepta să aibă succes din pri­ma – desigur, în zona europeană. S-a întâmplat cu debutul din Pure, în 2009, cu care a luat trofeul pentru tânăra speranţă la Festivalul de Film de la Stockholm. Mai aproape de Hollywood a ajuns după un an, cu rolul frivolei Kitty, în adaptarea nominalizată la Oscar Anna Karenina, a regizo­rului Joe Wright, în care-a jucat alături de Keira Knightley. De-aici, valul destinului a adus-o direct în liga „noilor grei ai Hollywoodului“, căci anul următor, a urmat rolul principal în Hotell, pentru care a luat premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Marrakech, din mâinile lui Scorsese; Testament of Youth, cu Kit Harington, şi The Seventh Son, cu Julianne Moore şi Jeff Bridges în 2014, continuând cu celebrele filme menţiona­te la început. Şi mai urmează încă pe-atâtea…

Filmele Aliciei Vikander

Pesemne, se-nţelege de ce s-a spus despre anul trecut că a fost „Anul Vikander“, deşi actriţa lu­crează la aceste filme din 2014, unul după altul. Chiar Redmayne observase, într-un interviu pen­tru

: „În dans, dacă nu îţi iese, încerci din nou şi din nou şi din nou. Nu se poartă nimeni cu mănuşi. Alicia a crescut fix cu etica aceasta profe­sională. Când a dat audiţie pentru

, tocmai terminase

şi avea nevo­ie să plece o perioadă pentru a filma

. I-am zis că are nevoie de o vacanţă. Dar nu, apetitul ei este prea rapace“. Dar vorbim de zece ani de balet în spate, în care Alicia lucra câteva ore pe zi, şase zile din şapte… Era imposibil ca disciplina de-atunci să nu-i marcheze şi pre­zentul. „Am fost atât de obosită şi de suprasolici­tată, apoi am avut şase-şapte zile libere... Tânjeam după zilele astea, apoi m-am speriat. Straniu, dar sunt capabilă să mă relaxez doar ştiind că voi fi ocupată curând. (…) Şi sunt o romantică incurabi­lă, mi-am dorit să fac parte din aceste poveşti.“

Primul Oscar. A câştigat aplauzele tuturor cu rolul plin de profunzime al conflictualei Gerda, în Daneza.

Dar nu a fost dintotdeauna numai lapte şi miere. „Am spus nu unor roluri, deşi a fost greu, de vreme ce eram la început şi tot ce voiam era să muncesc. Asta se întâmpla în 2012, când nici nu-mi permiteam chiria. Chiar mă gândeam să mă întorc la universitate, pentru că era prea greu să intru în industrie. Dar am îndrăznit să risc“, povestea ea pentru publicaţia The Irish Times. Şi a meritat. A primit Oscarul atât de repede, la 27 de ani, pe aceeaşi scenă pe care DiCaprio l-a primit după zeci de filme extraordinare, la 41... Apropo, cum ar fi fost dacă pe scenă, în locul lui Leo, ar fi urcat chiar iubitul Aliciei, nominali­zat şi el pentru rolul din Steve Jobs? Ar fi fost romantic! Chiar Svante, tatăl actriţei, povestise amuzat pentru o publicaţie suedeză: „Michael, iubitul Aliciei, nu se aştepta să câştige şi el Osca­rul. Chiar a glumit, înainte, că aşa era mai bine pentru toată lumea. «O să mă omoare presa dacă îi fur asta lui Leo»“ – o glumă care-a confirmat că actorii chiar sunt un cuplu, ca şi sărutul discret dintre cei doi la Oscaruri...

decât iubitul ei pe jumătate neamţ, pe jumătate irlandez, amândoi artişti pre­tenţioşi, extrem de discreţi despre relaţia lor de doi ani, înfiripată pe platourile de filmare pentru

, unde joacă drept soţ şi soţie... Romantic, nu? Chiar şi regizorul Derek Cianfrance avea să remarce: „Filmul e o poveste clasică de iubire şi i-am ales pe ei în ideea că va exista o chimie între ei. Evident, au avut-o din plin!“. Numai actorii preferă să nu spună nimic, deşi presa îi despărţise anul trecut. „Mereu am crezut că există un sâmbure de adevăr în astfel de poveşti, dar m-am convins acum că nu e aşa“, povestea Alicia, încă neobişnuită cu tertipurile tabloidelor. Dar nici n-are de gând vreunul să ce­deze acestora. În fond, ei sunt cei care au refuzat să se sărute forţat, de 14 februarie, la Kiss Cam, la gala BAFTA – un moment atât de stânjenitor pentru organizatori, încât a fost tăiat din trans­misia BBC!

Pentru că suedeza preferă să vorbească des­pre cu totul alte lucruri. Întotdeauna, despre ba­let. „De fiecare dată când mă duc la operă şi mă aşez, privind cum se ridică cortina, mă loveşte destul de rău. Plâng, pentru că, precum arta, ba­letul te transferă în altă lume, şi apar toate acele întrebări în capul tău: cum ar fi dacă? Dar când cade cortina, ştiu că n-aş putea ţine pasul. Sunt un străin care priveşte foarte impresionat“.

foto: guliver/getty images/splash news, www.cinemagia.ro

Mai multe