Alina Eremia a fost, în weekend, o mireasă superbă. Ce nuntă de vis a avut cu alesul său Edy Barbu: ”Ne știm din alte vieți”

18 august 2025   News

Artista în vârstă de 31 de ani este, de acum, o femeie la casa ei. Alături de mirele său, a avut parte de o nuntă ca-n povești și o rochie de prințesă. 

Cântăreața a distribuit pe conturile ei de socializare câteva fotografii și filmulețe de la marele eveniment.

Cei doi au spus „DA” atât în fața ofițerului stării civile, cât și în fața lui Dumnezeu, alegând să trăiască acest moment într-un cadru intim, alături doar de familie și prieteni apropiați.

Sunt tineri, frumoși și foarte conștienți de legământul făcut. Căci artista a notat pe conturile sale un citat din Biblie: Marcu 10:9 “Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!”

Fotografiile au fost puse la dispoziție de @grabazei_photography.

Alina Eremia s-a căsătorit sâmbătă, 16 august, cu iubitul ei, Edy Barbu, cu care are o relație de aproape 10 ani. Nunta lor a fost una superbă, de basm, a fost organizată într-o locație spectaculoasă, la Palatul Snagov, cu invitați de seamă și o atmosferă care a ținut până în zorii zilei.

Discreți cu viața personală, cei doi și-au surprins fanii când au apărut primele imagini de la ceremonie. Mireasa a purtat două rochii de mireasă fabuloase: una tip sirenă, cu dantelă, corset și trenă, accesorizată cu un voal lung, iar pentru petrecere, o rochie scurtă, decorată cu paiete și cristale, perfectă pentru dans. Edy Barbu a optat pentru un costum clasic, elegant, completat de un papion. Nașii mirilor au fost Lucian Ștefan Gîtiță, fondatorul Global Records, și soția lui.

Iată și ce mesaj superb a avut artista: ”Eu simt că noi ne știm din alte vieți. Și pentru că o eternitate cu tine nu mi-a ajuns, am căutat până ne-am găsit și în viața asta.”

”Pentru ca nu-mi incap in piele de fericire si mi-e greu sa ma adun si nu as putea sa fiu succinta pentru ca nu-mi ajung caracterele aici pe instagram ca sa descriu tot ce am simtit ieri si cat am plans de fericire(vedeti minutul 3:00), las aici un video care inglobeaza toata emotia zilei de ieri si cum se simte sa te casatoresti cu sufletul pereche.

A fost sublim. A fost ca in povesti.Le multumim celor care au fost alaturi de noi si ne-au ajutat sa scriem cea mai frumoasa poveste a noastra.

Si, bineinteles, multumim celor s-au ocupat ca viziunea noastra sa prinda contur: @maisondadoo pentru setup-ul de vis, @iqrental.ro @cristi_rogo @kls_lasers @evarentsrl pentru scenotehnica❤️”.

Foto: Grabazei Photography

Mai multe