Alyssa Milano, sex simbolul anilor 2000, a intrat în Greva Sexului! Ce a determinat-o pe actriţă să renunţe la sex?

12 mai 2019   News

Statul american Georgia a dat o lege cu privire la avort, care a stârnit numeroase reacţii în rândul femeilor, iar starurile hollywoodiene nu fac excepţie. Alyssa Milano, de pildă, a anunţat că intră în grevă şi renunţă la sex, îndemnându-le şi pe alte reprezentante ale sexului frumos să facă la fel. Ce i-a provocat ineditul protest?

“Legea avortului” din statul Georgia a încins spiritele în SUA. Şi asta deoarece interzice întreruperea sarcinii odată ce sunt detectate bătăile inimii la embrion, adică pe la 6 săptămâni. Multe femei nici măcar nu ştiu că sunt însărcinate la acel moment, motiv pentru care legea cu privina a provocat mare rumoare printre americance.

“Drepturile noastre reproductive ne sunt şterse complet!”, a scris Alyssa Milano pe pagina ei de Twitter. “Până când femeile nu au control legal asupra corpului lor, pur şi simplu nu puteam să riscăm vreo sarcină nedorită. Faceţi ca mine şi refuzaţi să mai faceţi sex până când ne primim înapoi autonomia fiziologică. Vă îndemn pe toate la #GrevaSexului! Daţi mai departe îndemnul!”

Unii ar spune că e păcat ca frumoasa actriţă să apeleze la un gest atât de extrem - având în vedere sex appeal-ul ei evident, etalat în producţiile hollywoodiene care au consacrat-o (Seducţie Otrăvitoare – 1996 şi serialul Farmece- 1998-2006) - în timp ce alţii o contrazic pe pătimaşa activistă. Evan Rachel Wood, de exemplu, i-a răspuns actriţei cât mai onest posibil.

“Îmi fac griji că asemenea îndemn încurajează ideea religioasă conform căreia sexul e doar pentru reproducere şi niciodată pentru plăcere. Iar ideea este deja în mintea multora care susţin interzicerea avorturilor. Fără sex până la nuntă şi până când decizi să faci copii! Până una alta, eu şi celelalte lesbiene din lume respirăm uşurate. Totuşi E CORPUL VOSTRU! Faceţi grevă, nu faceţi grevă, decizia vă aparţine. Faceţi tot ce consideraţi potrivit pentru voi, iar eu vă voi sprijini până la capăt”, a declarat actriţa bisexuală.

Alyssa Milano e cunoscută, în primă instanţă, din serialul Who’s the Boss (1984-1992), în care a apărut de mică, dar apoi, odată cu trecerea anilor, s-a transformat într-o tânără foarte atrăgătoare, care a jucat cartea sexualităţii evidente în filmele în care a apărut şi în campaniile publicitare care au avut-o ca protagonistă.

În momentul de faţă, la 46 de ani, actriţa este căsătorită, încă din 2009, cu Dave Bugliari şi are doi copii cu actualul ei soţ. De când a devenit mamă, Alyssa n-a mai mizat atât pe sex appeal-ul ei, cât mai ales pe pricipii morale care să le asigure copiilor ei un viitor mai bun decât cel preconizat acum.

Alături de copiii ei 

La 46 de ani şi după două sarcini, actriţa arată la fel de bine ca la 20 de ani! 

Mai multe