Amalia Enache s-a dat cu tiroliana în Thailanda

4 februarie 2011   News

Timp de două săptămâni, vedeta Pro TV a petrecut o vacanţă departe de confortul unui hotel de cinci stele, dar plină de senzaţii, mirosuri şi gusturi autentic thailandeze.

Timp de două săptămâni, vedeta Pro TV a petrecut o vacanţă departe de confortul unui hotel de cinci stele, dar plină de senzaţii, mirosuri şi gusturi autentic thailandeze.

Amalia Enache nu şi-a dorit să petreacă un alt concediu tipic, all-inclusive. Dimpotrivă. „În 2011, nu mai e chip pe lumea asta sa mai crezi ca descoperi o destinatie, un colţisor de lume, o comunitate, ceva. Totul e gata împachetat, în pachete …turistice. Eu n-am vrut să-mi ofer doar o Thailandă ambalată frumos, numai bună de oferit vizitatorului“, mărturiseşte ea. Aşa că Amalia a căutat locuri nebătute de piciorul turistului obişnuit, mirosul autentic tradiţional, rutina băştinaşilor, gustul mâncărurilor făcute pe stradă şi cât mai mult din culoarea ţării.

Astfel, ea a reuşit să ia pulsul Thailandei tradiţionale, timp de două săptămâni, mergând din Bangkok până în jungla cu giboni din nord, de la ruinele de cărămida ale primei lor capitale, Sukhothai, până sub palmierii uriaşi de pe plajele din sud, de la templele aurite până la casele ridicate din câteva beţe şi două mâini de paie. Şi pentru că orice vacanţă are nevoie şi de un strop de aventură, Amalia s-a bucurat ca un copil de tiroliană: „Thailanda m-a ispitit cu joaca de-a maimuţa în junglă, agăţată de tiroliană deasupra copacilor şi unde am simţit cum e să «zbori» ca gibonii dintr-un copac în altul“, îşi aminteşte ea.

Condimentele poveştii asiatice au fost date de mâncarea „şi dulce, şi iute, şi aromată, şi condimentată, dar atât de bună, din legume şi pui al căror gust nu l-am mai simţit astfel din copilărie“.

Foto : Pro TV

Mai multe