Amy Schumer a fost dezvirginată în somn, în urma unui viol

27 aprilie 2018   News

Sună greu de crezut şi amuzant, însă actriţa de comedie a vorbit foarte serios despre această problemă

Vedeta de 36 de ani a povestit că cel cu care se întâlnea la acea vreme a violat-o în timp ce ea dormea, dezvirginând-o. Iar el şi-ar fi cerut apoi scuze, crezând că ea se prefăcea că doarme, dar că ştia, de fapt, ce face... Pare că Amy şi-a imaginat întâmplarea pentru unul dintre numerele ei de stand-up. Cum de nu s-a trezit în timp ce era dezvirginată? Atât de profund doarme Amy?

Cert este că actriţa a vorbit la modul foarte serios despre acest subiect. "Suntem avertizaţi despre viol în adolescenţă. Dar scenariile despre care auzim atunci sunt cu un tip rău necunoscut care sare din tufişuri... Nimeni nu-ţi spune că poate fi şi cineva apropiat, un prieten foarte bun sau chiar iubitul. Aşa că atunci când ţi se întâmplă asta, te gândeşti că îl cunoşti pe violator şi parcă totuşi n-ai vrea să-l vezi în puşcărie. Însă ce mi-a făcut a fost greşit, fără acordul meu. Eu mi-am pierdut virginitatea în somn. Iar asta n-a fost Ok deloc. Primul lucru pe care mi l-a spus el după a fost: ah, credeam că ştiai ce ţi se întâmplă! Am fost furioasă pe el atunci, dar în acelaţi timp a trebuit, culmea, să-l consolez pentru că a avut mari regrete pentru ce a făcut. Dar furia aceea a rămas în mine. N-am pierdut-o..."

Foto: Arhivă

Mai multe