Amy Winehouse a fost incinerată
Amy Winehouse a fost incinerată astăzi, la ceremonia funerară participând doar rudele şi câţiva prieteni apropiaţi ai artistei, precum Kelly Osbourne şi producătorul muzical Mark Ronson.
Amy Winehouse a fost incinerată astăzi, la ceremonia funerară participând doar rudele şi câţiva prieteni apropiaţi ai artistei, precum Kelly Osbourne şi producătorul muzical Mark Ronson.
Astfel, un convoi de automobile negre cu geamuri fumurii a păstruns în cimitirul Edgwarebury din nordul Londrei, la ora prânzului, la ceremonie fiind prezente circa 150 de persoane. Mitch Winehouse, tatăl cântăreţei, şi-a luat un emoţionant adio de la fiica lui, încheindu-şi discursul susţinut în memoria artistei cu următorul mesaj: "Noapte bună, îngerul meu. Somn uşor. Mama şi tata te iubesc atât de mult".
Printre persoanele prezente la ceremonie s-au aflat membri ai familiei Winehouse, prieteni apropiaţi ai cântăreţei, precum Kelly Osbourne şi Mark Ronson, cântăreţele care făceau backing vocals pentru Amy Winehouse şi managerul acesteia.
"Mitch a fost amuzant, a spus câteva poveşti minunate despre copilăria lui Amy. A fost o celebrare a vieţii ei. El a vorbit în mai multe rânduri despre cât de fericită era ea în ultima vreme. Mitch le-a mulţumit multor persoane care au făcut parte din viaţa lui Amy", a declarat Chris Goodman, purtătorul de cuvânt al familiei Winehouse.
Referindu-se la iubitul cântăreţei, regizorul Reg Traviss, Goodman a adăugat: "Mitch a spus că cei doi abia aşteptau să îşi construiască un viitor împreună".
Amy Winehouse a fost incinerată la crematoriul Golders Green din nordul Londrei, imediat după slujba funerară. Slujba funerară a început cu rugăciuni, urmate de citirea unui text religios iudaic şi de discursul susţinut de Mitch Winehouse. Ultimul cântec difuzat în cursul ceremoniei a fost "So Far Away", interpretat de Carole King, cântecul preferat al cântăreţei Amy Winehouse.
Fostul soţ al artistei, Blake Fielder-Civil, nu a fost prezent la funeralii, deoarece nu a primit dreptul de a părăsi penitenciarul Armley Prison din Leeds unde se află încarcerat. Potrivit altor surse, el a fost deja prevenit de Mitch Winehouse, care i-a cerut în mod expres să nu vină la ceremonie, deoarece tatăl cântăreţei "îl urăşte de moarte". Shiva, ceremonia evreiască de plângere a morţilor, va continua timp de două zile.
Foto: hollywoodreporter.com