Anamaria a uitat de sentimentele bune față de Reghe iar! ”E fericit că își face copil în fiecare an...”

31 octombrie 2024   News

Celebra impresară dă iar de pământ cu fostul soț. Anamaria Prodan revenise într-o perioadă la sentimente mai bune față de Reghe, însă iadul s-a dezlănțuit iar.

Foștii soți nu prea par capabili să îngroape securea războiului și fiecare are partea sa de dreptate.

Anamaria continuă să îi reproșeze distanța pe care a luat-o față de copiii săi de când e într-o relație oficială cu Corina Caciuc, care l-a făcut tată de două ori.

Un nou scandal a izbucnit între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, după ce impresara vedetelor l-a executat silit.

Anamaria Prodan, prin intermediul avocatului său, Oleg Burlacu, a anunțat că a demarat procedura de executare silită împotriva fostului său soț, Laurențiu Reghecampf, din cauza neplății pensiei alimentare pentru fiul lor, Laurențiu Reghecampf Jr. Impresara vrea să își recupereze sumele datorate, astfel a pus sechestru și pe bunurile rămase ale acestuia, care includ 50% dintr-o locuință și un autoturism Jeep din anul 2015.

„Pentru neplata pensiei de intreținere am început executarea silită a domnului Laurențiu Reghecampf. I-am indisponibilizat bunurile mobile, adică ce a mai rămas, un SUV Jeep și am pus sechestru și asupra părților din bunurile lui imobiliare, partea din casă și terenuri, urmând să fie valorificate de executorul judecătoresc și să ne dea banii restanță’, a declarat avocatul Oleg Burlacu pentru click.ro.

Antrenorul nu a putut lăsa lucrurile așa și a făcut dovada că a plătit pensia alimentară pentru Bebeto, fiul biologic pe care îl are cu Anamaria.

Conflictul este însă departe de a se stinge!

Ana îi reproșează că nu își vizitează copilul. Ea a menționat că Reghe și-a văzut fiul doar trei minute în ultimii doi ani: ”Ți-am spus, l-a văzut după doi ani jumătate, trimis de mine(…) 3 minute jumătate, i-a dat hârtia, i-a zis: „Uau… cât ai crescut! Ești mai înalt decât mine! Bine, mersi mult.', mi-a zis: „Mami, m-a luat așa… s-a uitat la mine și mi-a fost milă de el', și i-am zis: „Mami, este tatăl tău!'.(…) Aș vrea să-l întreb și eu… de ce nu-l duci Laurențiu, pe Bebe la un restaurant, de ce nu vii acasă…”, a spus impresara într-o emisiune televizată.

Întâlnirea dintre antrenor și Bebeto a avut loc atunci într-un context formal, atunci când tânărului i-a trebuit o procură de la tatăl său pentru a putea părăsi țara. Scurta discuție i-a trezit băiatului un sentiment de milă, făcându-l să realizeze cât de absent este antrenorul din viața lui.

Se pare că răceala antrenorului l-a deziluzionat pe fiul pe care îl are cu Anamaria. Cu toate acestea, impresara a mărturisit că își învață copiii să-l respecte mereu pe Reghe, întrucât este tatăl lor, indiferent de cum se poartă.

„Păi asta îi spun eu copilului: „Măi, mamă, dacă el și-a găsit fericirea vieții și dacă el este fericit, în lumea asta în care noi nu intrăm, nu vrem să știm, dacă el e fericit că-și face copil în fiecare an, bravo! Mamă, bucură-te pentru el, că este tatăl tău. Nu vreau să-l dușmăniți, nu vreau să vorbiți urât de el. Nu permiteți nimănui să vorbească urât de el! Ce am eu cu el, alea-s treburile noastre de oameni maturi, dar tu trebuie să-l respecți ca pe tatăl tău.”

Foto: Arhivă

Mai multe