Anca Serea și Adi Sînă se ceartă din ce în ce mai des: „Uneori este nevoie de timp și de spațiu”
Anca Serea a făcut dezvăluiri despre căsnicia cu Adi Sînă, cu care e căsătorită din anul 2015.
După atâția ani petrecuți împreună, Anca Serea a recunoscut că în relația cu Adi Sînă are parte de momente plăcute, dar și unele mai tensionate. Se ceartă vreodată sau nu? Vedeta a recunoscut fără reținere că da. „Foarte des, chiar. (n.r. se ceartă) În bula magică de iubire suntem, dar oamenii se mai ceartă, se mai împacă. Câteva zile, categoric. (n.r. au stat fără să vorbească) Doar că el vorbește cu mine, eu nu vorbesc cu el.
Ne șicanăm. Ne mai șicanăm uneori, dar este clar că după o anumită vreme mai intervin idei care nu sunt chiar cap în cap, conform așteptărilor lui sau așteptărilor mele. Uneori, da, este nevoie de timp, este nevoie de timp și de spațiu.”, a zis vedeta pentru Ego.
„Acesta este rolul bărbatului, să împace femeia. Doar zice, dar nu sunt. (n.r. șefa lui) Nu, suntem amândoi pe același loc. Mai degrabă eu sunt supusă lui, dar nici nu mi-ar plăcea să fiu șefa cuiva, chiar deloc. Poate a glumit, o să îl întreb. Și el este foarte puternic.
El este capul familiei, fără dar și poate. De multe ori, ne completăm, sincer vorbind. Nu este o competiție între noi. Pot să spun că eu mă ocup mai mult de copii și de educația lor mai mult decât o face el, dar el se ocupă de partea de business, de creație. Ne împărțim rolul, așa e normal.”, a mai adăugat ea.
Când vine vorba despre momente de gelozie, Anca Serea a recunoscut că la început era, însă odată cu trecerea timpului a căpătat încredere în partenerul ei, în tatăl copiilor săi. Întrebată dacă îi verifică telefonul, ea a spus că nici nu ar avea ce să găsească. „Este normal să fie așa. (n.r. să aibă fani) Eu mă bucur pentru fiecare succes pe care îl are el, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Atâta timp cât suntem admirați și iubiți, cred că ne hrănim cu asta.
Eu am înțeles acest lucru din primul moment în care l-am acceptat în viața noastră. Este artist, are nevoie de admirație, de susținere, dar până la un anumit punct. Când oamenii se iubesc, este normal să existe o gelozie, dar împletită cu respect. Nu îți imagina că ne controlăm telefoanele sau gențile. Eu nu mai sunt geloasă de mult, am fost la început, dar nu îmi dă motive să fiu. Nu m-am gândit niciodată, mi se pare lipsă totală de respect să ne controlăm telefoanele. Nici nu are ce să găsească. Nici eu la el, sunt convinsă. Sper că este mai deștept de atât, nu?”, a mai zis ea pentru Ego.
Totodată, Anca Serea are mare încredere în ea, nu crede că ar putea să o înlocuiască cineva în relația cu Adi Sînă.
„Am o părere foarte bună despre mine. Dacă ar fi vreodată ca cineva să mă înlocuiască, ar fi foarte greu să fie acel cineva în viața mea și în viața lui. Nu există competiție, sunt convinsă. Cu gelozia, era problema mea, nu a lui. Nu mi-a dat niciodată motive. Am zis, a avea fane și a fi susținut reprezintă ceva normal, este meseria lui și îl iubesc așa cum este el. L-am acceptat cu bune și mai puțin bune, la fel cum a făcut și el.”, a încheiat ea.
Foto: arhivă, Facebook, Instagram