Andi Moisescu şi Olivia Steer au fost la schi în Austria

2 februarie 2011   News

Realizatorul emisiunii „Apropo TV“ de la ProTV şi soţia lui, prezentatoarea emisiunii „Doamne de poveste“ de la Acasă TV, s-au bucurat de o vacanţă de opt zile la schi, în Austria.

Realizatorul emisiunii „Apropo TV“ de la ProTV şi soţia lui, prezentatoarea emisiunii „Doamne de poveste“ de la Acasă TV, s-au bucurat de o vacanţă de opt zile la schi, în Austria.

Cei doi soţi şi-au oferit un concediu de o săptămână în renumita staţiune de schi Ischgl, a doua lor vacanţă în care au plecat singuri, de când au copii. „De cum am ajuns sus pe domeniul de schi, care nu măsoară decât 248 de kilometri de pârtii, am avut impresia că e locul în care s-au adunat toţi nebunii. Aşadar, am simţit imediat că acolo e locul meu“, a mărturisit încântat Andi.

Dar chiar dacă el a ţinut morţiş să demonstreze că are talent la schiat, Olivia l-a convins ca, pentru o seară, să dea schiurile pe săniuţe. „Ce n-am reuşit în copilărie am reuşit acum. O coborâre spectaculoasă cu săniuţele, la 11 noaptea, de la 2.500 de metri altitudine, în nocturnă, pe un traseu lung de şapte kilometri. La început am crezut că n-o să-mi ajungă, după jumătatea traseului am avut impresia că nu se mai termină“, a mai spus Andi.

Foto: Pro TV

Mai multe