Andra părăseşte „Vocea României“! Locul ei va fi luat de un jurat „X Factor“
Schimbări majore în marile televiziuni din România, după ce presa tabloidă a anunţat că este posibil ca show-ul „X Factor“, difuzat de Antena 1, să fie scos din grila postului. Iar posibilele probleme de la Antena 1 au efect la Pro TV!
Potrivit unui comunicat trimis de Pro TV, Andra părăseşte scaunul de jurat de la „Vocea României“, locul ei fiind luat de un fost antrenor de la celebra emisiune de la Pro TV, care părăsise postul pentru a se alătura proiectului „X Factor“: Horia Brenciu.
„Revenirea la «Vocea României» este neaşteptată, binevenită şi, recunosc, emoţionantă. În acest sezon voi fi calm, liniştit, nu mă voi mişca de pe scaun, nu mă voi certa cu nimeni şi sub nicio formă nu voi cânta din când în când cu band-ul emisiunii. Voi fi precum un maestru yoghin. Voi căuta o voce nouă, plină de viaţă, o voce care să-mi aducă cel de-al treilea titlu“, a spus Horia Brenciu.
Înainte de a pleca de la „Vocea României“ la „X Factor“, Horia Brenciu câştigase show-ul de la Pro TV de două ori, cu Julie Mayaya şi Mihai Chiţu.
Ceilalţi trei juraţi de la „Vocea României“ rămân neschimbaţi, ei fiind Smiley, Tudor Chirilă şi Irina Rimes.