Andrea Bocelli, cel de dincolo de cortină: „Vivo per lei, la musica!“

“Dacă Dumnezeu ar avea voce, aceasta ar suna ca a lui.” Aceste cuvinte vin de la Céline Dion şi au o greutate extraordinară. El este italianul care a adus faimă unei muzici mai puţin populare şi care a cântat pentru patru preşedinţi ai Americii, trei Papi şi toată familia regală britanică.

Andrea Bocelli

Dincolo de succesul celui mai bine vândut artist clasic, se desfăşoară, însă, o viaţă văduvită de cel mai important simţ. Chiar şi-aşa, Andrea a ajuns la 59 de ani şi trăieşte cu aceeaşi pasiune şi energie ca un puşti de 20 de ani. Stă, până la urmă, în felul de-a fi al italienilor să se bucure de existenţă şi de plăcerile ei simple, care, în limba lor, se traduc în soare, mare şi-un vin bun. Chiar dacă nu-şi mai aduce aminte ce culoare au acestea, le simte cu o intensitate de invidiat şi, în loc să ceară socoteală divinităţii pentru lipsa vederii, este recunoscător că a fost lăsat să miroasă şi să guste această lume frumoasă.

Suferinţa a început în anul 1970. "Într-o dimineaţă, mi-am ridicat privirea către cer, către soare şi i-am simţit căldura pe faţă. Mi-am dat seama atunci că n-o să-l mai văd. Din acel moment, am încercat să mă obişnuiesc cu ideea, aşa cum încerci să te obişnuieşti să trăieşti cu tristeţe şi durere."

Dar viaţa lui n-a fost dintotdeauna fără culori. Andrea Bocelli s-a născut pe 22 septembrie 1958 în orăşelul Lajatico din superba Toscana, într-o fermă cu vie (cum altfel?), în familia lui Alessandro şi a lui Edi Bocelli.

În 1994, Andrea era fotografiat în casa copilăriei sale din localitatea Lajatico, alături părinţii Edi şi Alessandro şi de prima lui soţie, Enrica Cenzatti.

Povestea naşterii sale le-a fost spusă fanilor chiar de către Andrea, în timpul unui concert. Este povestea unei femei însărcinate, aduse de urgenţă la spital din cauza unei apendicite.

"Doctorii au trebuit să aplice gheaţă pe stomacul ei şi, după ce au terminat tratamentul, i-au sugerat să facă avort. I-au spus că aceasta e cea mai bună soluţie, pentru că acest copil se va naşte cu dizabilităţi. Dar tânăra femeie a decis să nu avorteze şi a născut acel copil. Acea femeie era mama mea, iar eu sunt copilul.“

Într-adevăr, micuţul Andrea a fost dignosticat, imediat după naştere, cu glaucom congenital, lucru care însemna că bebeluşul avea vederea foarte proastă şi exista riscul de a orbi, în lipsa unei intervenţii chirurgicale. Toate încercările părinţilor de a-i ameliora vederea s-au lovit de eşec, iar lovitura cea cruntă a venit pe când acesta avea 12 ani, în urma unui accident. Andrea juca fotbal cu băieţii, pe post de portar, când a fost lovit cu mingea în ochi, suferind o hemoragie cerebrală. Un accident care l-a costat vederea.

Tânărul Andrea nu s-a lăsat copleşit de această nenorocire şi a început să-şi cultive talentul nativ pentru muzică. Primul rezultat care i-a arătat că este pe calea cea bună a fost câştigarea unui concurs de talente din localitatea Viareggio, denumit Margherita d'Oro, la doar 14 ani, cu o reinterpretare a tradiţionalei piese „O Sole Mio“.

Andrea nu se gândea pe-atunci că muzica va fi drumul lui şi a ales să bată la porţile unei cariere în avocatură, mai puţin boemă, dar care garantează, până la urmă, un câştig sigur. A urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Pisa, alegând, însă, să cânte în baruri în timpul liber, pentru un ban în plus. Şi pentru a-şi putea plăti cursurile de canto clasic, căci ideea de a face muzică nu dispăruse cu totul din mintea lui. Nici chiar atunci când a primit o slujbă de avocat din oficiu, după ce a absolvit facultatea.

Felul în care Bocelli a fost descoperit a avut legătură cu alte nume legendare ale muzicii italiene, Zucchero şi Luciano Pavarotti. În 1992, Andrea a fost rugat de către primul să înregistreze un demo cu piesa “Miserere”, melodie care era destinată tenorului aflat atunci în culmea succesului. Ascultând-o, Pavarotti a fost impresionat de vocea lui Bocelli, iar de aici până la prietenia dintre cei doi a mai fost doar un pas.

Cu actuala soţie, Veronica Berti, fiica lor, Virginia, şi unul dintre băieţii din prima căsnicie, Matteo. Andrea mai are un fiu, Amos.

Doi ani mai trâziu, Bocelli semna primul lui contract cu o casă de discuri şi-şi lansa albumul de debut Il mare calmo della sera (1994). Însă hitul care l-a adus în centrul atenţiei industriei muzicale, Con te partirò, a fost inclus, în 1995, pe alnumul care i-a purtat numele, Bocelli. Versiunea înregistrată parţial în limba engleză alături de soprana Sarah Brightman, şi anume “Time to Say Goodbye”, a obţinut un succes şi mai mare, dominând topurile muzicale europene. Italianul avea deja 38 de ani când a început să guste din celebritate, succes şi tot ceea ce vine la pachet cu acestea.

Asta s-a datorat, probabil, şi curajului artistului de a combina arii de operă cu muzica pop, un gen care a făcut, mai târziu, adepţi sub numele de popera. Andrea voia să cânte pentru o audienţă mai mare, lucru care s-a întors într-o oarecare măsură împotriva lui, mulţi critici susţinând că piesele lui sunt prea uşurele pentru a fi luat în serios în lumea operei.

Odată cu succesul, în lumea italianului originar din Toscana şi-au făcut apariţia şi tentaţiile, cu atât mai mult cu cât acestea erau încurajate chiar de el. Întrebat, cândva, care sunt plăcerile lui vinovate, artistul a răspuns cât se poate de deschis: „Orice e păcătos! Cea mai mare slăbiciune a mea au fost, dintotdeauna, femeile. Aş putea să trăiesc fără vin sau fără mâncare, dar nu şi fără femei“. Aceste cuvinte s-au adeverit mai mult spre partea a doua a vieţii cântăreţului. Primul lui mariaj, cel din 1992, cu Enrica Cenzatti, n-a avut nimic ieşit din comun, cu atât mai mult cu cât a fost vorba despre o relaţie amoroasă începută atunci când Andrea bătea la porţile afirmării.

Enrica şi Andrea erau tineri şi duceau o viaţă normală de familie. Faima şi dorinţa cântăreţului de avea ceva mai mult decât îi oferea atunci viaţa au distrus această căsnicie: soţia lui, sătulă de bârfele legate de infidelităţile lui Andrea, a pus piciorul în prag şi a cerut divorţul în 2002. A fost, ce-i drept, unul destul de mediatizat, o bătălie cruntă pentru averea muzicianului.

Sub îndrumarea fiului Matteo, poate practica chiar şi ciclismul

În urma lui, mama celor doi copii mai mari ai lui Andrea, Amos (23) şi Matteo (20), obţine de la acesta vila Il Balzo din localitatea Forte dei Marmi, din nordul Toscanei. Mişcarea lui Bocelli? Cumpără o casă în apropierea familiei sale, pentru a le fi aproape fiilor lui. Când o uşă se închide, o alta se deschide, căci în acelaşi an, Andrea o întâlneşte pe Veronica Berti, a doua lui soţie şi viitorul lui manager.

„Am întâlnit-o pe Veronica la o petrecere. Am fost izbit de vocea ei şi de felul în care se simţea pielea ei. În acea noapte, prima mea arie am cântat-o pentru ea. Se numea Occhi Di Fata (Ochi Misterioşi). A fost un moment extraordinar între noi. A fost cel mai rapid început de relaţie, căci ne-am mutat împreună în aceeaşi noapte. Cumva, mariajul nostru a început când ne-am întâlnit“, povesteşte Andrea.

Versiunea ei: „Aveam 18 ani (el 43) şi trebuia să merg altundeva în acea noapte. Toată lumea întârzia la acea petrecere, aşa că mă aflam singură, lângă pian, într-o cameră goală. Andrea a trimis un prieten de-al lui să mă roage să vin la masa lui. Avea un examen a doua zi şi voiam să plec mai devreme, dar el mi-a cerut să rămân. «Nu pierde momentul! Iubirea este ceva la care nu te gândeşti.» Am rămas.“

Zece ani mai târziu, în 2012, cei doi au devenit părinţii unei fetiţe, Virginia, iar acest eveniment i-a convins să treacă şi pe la altar, în 2014. Artistul italian avea deja 55 de ani atunci, iar mireasa lui, doar 30.

„Diferenţele mari de vârstă sunt o tradiţie în familia mea. Aşa a fost şi între mama şi tatăl meu. În plus, eu sunt foarte credincios, iar diferenţa mare de vârstă este ceva ce vezi des la mariajele biblice“, explică Andrea alegerea lui.

Şi-a pierdut văzul, dar îi place să simtă viaţa cât mai intens.

Până la urmă, chiar şi această relaţie este o dovadă de curaj extrem, iar Andrea aşa a dorit să-şi trăiască viaţa, asta şi pentru a-i face în ciudă orbirii. Pierderea vederii nu l-a împiedicat să iubească adrenalina şi toate activităţile pentru care, în mod normal, ai avea mare nevoie de acest simţ. Imaginaţi-vă că lui Andrea îi place să călărească, să schieze şi să facă surfing, sporturi care implică un factor mare de pericol!

Planuri? Italianul este genul care vrea să fie surprins de viitor. „Când eram copil, un profesor m-a învăţat că a-mi face planuri pe termene mai lungi decât 48 de ore nu este ceva înţelept. Aşa că nu mă gândesc mult la viitor, prefer să mă concentrez pe prezent.“

Foto: Guliver/getty images/splash news, hepta