Andrea Bocelli, diagnosticat cu coronavirus. Şi familia artistului a avut de suferit

26 mai 2020   News

Andrea Bocelli a făcut o mărturisire neaşteptată. Artistul a recunoscut că în luna martie a fost diagnosticat cu coronavirus, dar a reuşit să învingă boala. El a împărţit această suferinţă cu alţi trei membri ai familiei sale, scrie cotidianul Corriere della Sera.

„Experienţa mea cu coronavirus? O tragedie. În familie, am fost cu toţii infectaţi. Am avut febră, am strănutat şi am tuşit. A trebuit să anulez multe concerte, a fost un coşmar”, a povestit artistul.

Deşi starea lor a fost una gravă, aceştia nu au fost internaţi. Au fost supravegheaţi la domiciliu şi trataţi. Au depăşit momentul, iar acum încearcă să ajute. La fel ca şi Tom Hanks şi Boceli a mers să doneze plasmă pentru cercetările COVID-19. Solistul a venit însoţit la centrul de colectare a sângelui din cadrul Spitalului Cisanello din Pisa de soţia sa, Veronica, şi de cei doi băieţi. Astfel, povestea lor a devenit publică.

Artistul de 61 de ani are trei copii cu două soţii, pe Mateo (22 de ani), Amos (25 de ani) şi Virginia (8 ani). Spre deosebire de alte celebrităţi care îşi ţin familia departe de reflectoare, Andrea şi-a introdus deja băieţii în lumea muzicii. Cel mai pasionat de asta este Mateo, care susţine spectacole împreună cu tatăl său şi este recunoscut pentru talentul pe care îl are.

Andrea l-a avut pe Mateo în timp ce era căsătorit cu prima sa soţie, Enrica Cenzatti. Moştenitorul lui Bocelli are trecere în rândul femeilor şi a reuşit să cucerească multe inimi cu frumuseţea sa. Mateo are un frate mai mare, Amos, care a absolvit Institutul de Studii Muzicale „Luigi Boccherini” din Italia.

Mai multe