Andreea Bălan, în vacanţă cu iubitul şi sora lui, iar George Burcea acasă, cu fiicele lor. Cum se descurcă cei doi cu copiii, deşi sunt în divorţ

22 decembrie 2020   News

Andreea Bălan şi George Burcea continuă să îşi vadă de vieţile lor, separat, dar şi de copiii pe care îi au împreună. Amândoi trăiesc poveşti noi de iubire, dar niciodată nu uită de comorile lor, de Ella Maya şi de Clara Maria. 

Divorţul dintre Andreea Bălan şi George Burcea va fi în curând finalizat. Se pare că nu mai este cale de împăcare între cei doi, deja merg pe drumuri separate, atât în viaţa personală, cât şi cea profesională. George Burcea a avut un contrat la Pro TV şi tot acolo şi-a cunoscut şi iubita, cea care acum îl face fericit. Viviana Sposub e iubita actorului, au locuit chiar şi o perioadă împreună, au gătit amândoi, au călătorit amândoi, par să se înţeleagă din ce în ce mai bine. 

Cu toate acestea, actorul nu a uitat niciodată de fiicele lui. George Burcea le vizitează pe Ella şi pe Clara acasă, în vila în care a locuit cu Andreea Bălan. Actorul doarme şi acolo când Andreea Bălan nu este, se joacă cu micuţele, le găteşte, le răsfaţă. Recent, el a petrecut timp cu fetiţele, au făcut chiar şi poze, iar apoi le-a încărcat pe reţelele de socializare. 

În timpul în care George Burcea a stat cu fetiţele, Andreea Bălan a petrecut clipe de neuitat, în vacanţă. Se pare că artista a mers pentru o scurtă perioadă de timp la munte, dar nu cu prietenele, ci cu...iubitul. Andreea Bălan s-a distrat cu Tiberiu Argint, cel care îi e de ceva timp partener, dar şi cu sora lui, prezentatoarea Sonia Argint. Au petrecut clipe frumoase, iar cântăreaţa nu a ratat ocazia de a face şi fotografii. 

S-a pozat chiar şi cu Sonia Argint, se pare că cele două se înţeleg foarte bine. A făcut o poză şi cu iubitul, una discretă, în care chipul acestuia nu se vede. Par destul de îndrăgostiţi!

Foto: Facebook, Instagram

Mai multe