Andreea Berecleanu părăseşte Antena1. Care este motivul

19 februarie 2020   News

Andreea Berecleanu se desparte de Antena 1 după 17 ani. Ştirista a renunţat să mai apară în ultimele săptămâni pe post, iar locul ei a fost preluat de Octavia Geamănu.

După o vacanţă prelungită şi un periplu prin India şi Franţa, ştirista  explică motivul care a determinat-o să ia această decizie.

“Am stat 17 ani în Antena 1 pentru că nu am fost constrânsă în vreun fel. Astăzi drumurile noastre se despart. Nu voi accepta situaţii impuse. Sunt prezentator de ştiri de 27 de ani, sunt un jurnalist respectat atât de colegii de breaslă, cât şi de către public tocmai pentru că nu am dezamăgit, sunt un om corect şi onest. Pot să dau şi amanunte despre alegerea mea de a pleca, dar cred că viaţa trebuie să-şi urmeze cursul, la fel şi profesia mea. Voi fi alături milioanelor de oameni cu dragoste şi respect mereu, sub diferite forme, şi vă mulţumesc pentru toţi aceşti ani. Mulţi dintre voi, aşa cum mi-aţi spus oficial pe reţelele mele de Social Media sau în studiile de piaţă, dar şi pe stradă, faţă în faţă, mă consideraţi un prieten al familiei dv şi un jurnalist cu credibilitate. Ba mai mult, aceia dintre dv care nu eraţi telespectatori ai Antena 1, aţi ales Observatorul de dragul meu. Această încredere înseamnă enorm pentru mine. Aşa cum nu mă dezic de principiile mele, nu mă voi dezice nici de voi! Ne vom întâlni, cu siguranţă!”, a fost mesajul postat de Andreea Berecleanu pe o reţea de socializare.

Mai multe