Andreea Berecleanu, vacanță în Spania: "Ce dar frumos de la viață!"
Andreea Berecleanu a petrecut momente de neuitat în Spania. Știrista și-a serbat câțiva prieteni apropiați și s-a plimbat pe străzile pline de poveste.
“Weekendul ce a trecut a fost unul special. Am aniversat trei prieteni apropiati, născuți în aceeași zi. Ce dar frumos de la viață, ce întâmplare! Și pentru că iubesc Spania, ne-am strâns pe Costa del Sol. Un grup entuziast venit de peste tot, exact pentru a fi împreună. Și chiar dacă timpul a fost foarte scurt, l-am trăit cu intensitate. Am avut loc și de Ronda, Granada, Malaga, Marbella. Las aici câteva imagini dragi”, mărturisește Andreea Berecleanu.
Vedeta a ajuns și la Paris înainte de Paște, iar întâmplarea trăită acolo o urmărește și astăzi.
“Am fost la Paris două zile, înainte de Paști. Și sâmbătă la prânz, ne beam cafeaua la Brasserie l’Etoile, un restaurant care datează din 1903. Așadar, în zona Arcului de Triumf, un loc respectat prin tradiția să. Am ales o masă aproape de stradă, era soare și liniște. La un moment dat, a apărut o femeie cu un copil mic în brațe. Nu vreau să comentez nimic mai mult decât că era româncă. Cerea niște bani. În secundă imediat următoare, a venit către ea una dintre angajatele terasei și i-a spus pe un ton blând și civilizat: “Madame, ne pas rester ici, s’îl vous plaît!” (Doamnă, vă rog să nu rămâneți aici!)
Am zâmbit către soțul meu, i-am zâmbit și doamnei care a vorbit atât de pașnic. Dar în minte mi-au răsunat toate replicile din țară venite în aceeași situație. Mi-e greu să le reproduc, dar va asigur că le știți și voi. Ton aspru, jignitor la adresa unei etnii sau pur și simplu, umilitor. Da, recunosc, nu-i face nimănui plăcere să fie deranjat într-un moment de relaxare, nu e plăcut să ai imaginea unei mame triste cu un bebeluș în brațe, e rușinos și pentru noi că popor să fim puși în asemenea situații. E o imagine care dezonoreaza. Pe de altă parte, fără a încuraja cerșetoria, e alegerea fiecăruia de a da sau nu bani sau ceva de mâncare. Dar nu despre cerșetorie e vorba ci despre modalitatea prin care alegem să interacționăm. Indiferent cu cine, chiar dacă suntem superiori intelectual sau social. Tonul face diferența. Dacă noi, românii, ne purtăm și ne respectăm unii pe ceilalți, dacă ne vorbim cordial, dacă ne acordăm încredere sau ne detașăm civilizat de situații neplăcute, vom avea șanse mari că și copiii sau nepoții noștri să fie la fel. Bonne chance!”, povestea Andreea.