Andreea Mantea: “M-a dat peste cap complet. Am plâns! Dar e un plâns eliberator”

3 ianuarie 2022   News

Îndrăgita vedetă a fost  emoţionată până la lacrimi de câteva cadre impresionante din primul episod al serialului fenomen “Fiica ambasadorului”, ce va avea premiera în această seară.

Andreea Mantea a povestit entuziasmată  despre serialul “Fiica Ambasadorului”, surpriză de început de an pregătită telespectatorilor Kanal D. Impresionanta producţie, în care actriţa Neslihan Atagul are rolul central,  va putea fi urmărit pe micile ecrane, din această seară, de luni până vineri, de la ora 20:00.

O împătimită a serialelor turceşti, Andreea Mantea a povestit cu emoţie că e nerăbdătoare să urmărească serialul “Fiica Ambasadorului”, mai ales că a văzut deja câteva scene care au bulversat-o.  

“Nu cred că există un om care să iubească mai mult decât mine serialele turceşti, am foarte mulţi prieteni pe reţelele sociale cu care povestim despre acestea… Cele câteva scene din <Fiica Ambasadorului> m-au dat peste cap complet, actrorii joacă fantastic de bine. Serialele turceşti au această putere extraordinară, scenariile sunt foarte bine conturate, intriga este puternică, poveştile sunt inspirate din viaţă reală…

Am tras un pic cu ochiul la primul episod, trebuie să recunosc că muream de nerăbdare, am auzit foarte multe lucruri bune despre <Fiica ambasadoului>. Primele două cadre cu personajul principal feminin suferind au fost grele, imediat am intrat în poveste, m-a captivat încă de la primele imagini (…)  Am plâns! Dar a fost un plâns eliberator…”, a povestit Andreea Mantea în cadrul Ştirilor Kanal D.

“Fiica ambasadorului” ne introduce, începând de astăzi, în lumea plină de provocări şi emoţie a doi îndrăgostiţi, Sancar (Engin Akyürek), fiul unui arendaş, şi Nare (Neslihan Atagül), fiica unui ambasador turc. Sancar nu a părăsit niciodată satul în care s-a născut, Muğla; Nare, în schimb, este o cosmopolită care, datorită naturii profesiei tatălui, a avut ocazia să trăiască şi să crească în mai multe oraşe din diverse zone ale lumii. Tânjind în permanenţă unul după altul, cei doi se văd doar câteva zile pe an, iar iubirea lor creşte odată cu scurgerea timpului. Sancar şi Nare îşi fac planuri de căsătorie, însă în noaptea în care îşi unesc destinele, Nare <dispare>. O legendă prinde viaţă odată cu această dispariţie, unii susţînând că Nare a fost înghiţită de ape, alţii vehiculând ideea că tânăra ar fi fugit din ţară. În mod straniu, fiica ambasadorului, care a dispărut în noaptea nunţii sale, va reapare la altă nuntă, la ani distanţă...

Mai multe