Andreea Marin, încântată de realizarea frumoasei sale fiice Violeta, la doar 15 ani
Andreea Marin și-a exprimat public încântarea față de parcursul fiicei sale, început iată la o vârstă fragedă. Căci la doar 15 ani, Ana Violeta Bănică a primit o certificare direct de la celebrul mentor și life coach Tony Robbins.
Imaginile publicate de fosta Zână a Surprizelor sunt emoționante. La fel și mesajul ei.
”Pentru prima dată în viață, datorită Violetei, am ajuns într-un colț de lume neașteptat, în care nu m-aș fi gândit să merg prea curând, cu siguranță. Nu știam mai nimic despre San Diego, deși ani la rând fusesem în California, la nici două ore distanță, la Los Angeles, pe vremea când eram corespondent al știrilor naționale la premiile Oscar. Și am descoperit astfel un colț de lume cu adevărat special, altfel decât America pe care o știam sau bănuiam - un loc în care m-aș întoarce mereu fără ezitare.”, a scris Andreea Marin.
”Dar mai important decât atât, acum știu că fiica mea a crescut și, prin forțe proprii, luându-și deciziile în mâinile sale, a depășit interviurile succesive de calificare, eseul, cerințele online ale binecunoscutei Fundații Tony Robbins și a devenit singura adolescentă ce avea să plece din România anul acesta spre America, pentru a petrece o săptămână intensă de învățare, inspirațională la Global Youth Leadership Summit din San Diego, experiență care a marcat-o pozitiv, alături de tineri din zeci de țări din întreaga lume și traineri binecunoscuți la nivel mondial. Ne e teamă că nu se vor descurca fără noi, dar pentru copiii acestui secol nu mai există granițe, când unitatea de măsura care contează e capacitatea minții lor. O astfel de bursă e șansa care schimbă viziunea unui tânăr la început de drum, îi dă aripi către viitor. Aproape că n-ar fi avut nevoie de însoțitori până în campusul universității unde am lăsat-o să se descurce singură, dar cu siguranță eu am avut nevoie să-i fiu în preajmă, nu m-am desprins ușor. Să fim cu toții sănătoși, să ne vedem copiii mergând pe drumul lor, spre liniștea inimii noastre! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a notat antreprenoarea pe pagina sa de Instagram. Mesajul a fost însoțit de imagini.
”P.S. Mulțumiri, @liahancianu și @studentconsultingro pentru că ne-ați dat de veste că există un asemenea program și pentru sprijinul vostru prețios! @anavioletabanica a postat câteva imagini foto și video după această experiență care vorbesc de la sine despre entuziasmul trezit de acest summit de leadership. Un gând bun!”, a încheiat Andreea Marin postarea.
Andreea Marin a însoțit-o pe fiica ei și nu singură, ci alături de iubitul ei, Adrian Brâncoveanu unde Ana Violeta Bănică a bifat, în America, un training de dezvoltare personală, organizat de fundația celebrului autor de cărți motivaționale, Tony Robbins.
Tony Robbins, este un antrenor motivațional, specialist în programare neurolingvistică și autor de cărți pentru dezvoltare personală. Tony Robbins se autointitulează „antrenorul succesului”. Este binecunoscut publicului larg datorită cărților „Putere nemărginită” și „Descoperă forța din tine”.
Foto: Instagram