Andreea Răducan a născut
Micuţa ei s-a grăbit să vină pe lume, astfel că s-a născut în septembrie, nu în octombrie aşa cum preconizaseră medicii.
Luni, Andreea Răducanu şi-a putut ţine, în sfârşit, în braţe fetiţa. Fosta gimnastă a adus-o pe lume prin cezariană, iar bebeluşa a primit nota 10 la naştere din partea medicilor.
Evenimentul i-a luat prin surprindere pe părinţi, pe care medicii îi anunţaseră că fetiţa lor se va naşte abia luna viitoare.
În ceea ce priveşte numele de botez, e de aşteptat ca Andreea Răducan şi soţul ei, Daniel Tandreu, să aleagă un nume românesc.
Citeşte şi:
Andreea Răducan, o mireasă specială FOTO & VIDEO
Andreea Răducan a câştigat şefia Federaţiei Române de Gimnastică
Primul interviu despre sarcină al Andreei Răducan: „Suntem foarte fericiţi!”
“Aici avem o mică dilemă, pentru că oricât ne-am gândit şi am analizat ce sărbători sunt în luna septembrie, Sf. Maria, Sf. Ana, nu ştim ce nume să alegem. În schimb, i-am spus celei mici că, dacă vrea să-şi aleagă singură numele, să vină să-mi dea un semn, un vis…”, dezvăluia Andreea Răducan în interviul acordat revistei noastre.