Andrei Ştefănescu de la Alb-Negru s-a căsătorit în secret
Andrei Ştefănescu a trecut printr-un divorţ, dar tot mai crede în mariaj. Solistul s-a căsătorit în weekend cu iubita lui, Antonia. Cei doi au ales să facă acest pas la Sinaia.
Andrei şi Antonia au o relaţie de şase ani şi au împreună un băieţel. "Suntem în Sinaia, am ţinut totul secret, am vrut să fac departe de Bucureşti, de toată nebunia, de aceea m-am învoit de la emisiune. Este un oraş special, mi-am petrecut o parte din copilărie aici. A fost emoţionant, pe fugă, dimineaţa. Ne bucurăm foarte mult. Acum o săptămână am împlinit şase ani de relaţie. Suntem bine şi important e că a ieşit momentul foarte bine. Am vrut să fie ceva discret, doar pentru noi. Ayan a înţeles că este o zi specială, a cărat buchetul Antoniei în permanenţă, e fericit, a văzut că trăim o zi frumoasă'', a declarat Andrei Ştefănescu, la Antena Stars.
În urmă cu şapte ani, artistul renunţa la căsătoria cu Sylvia Sârbu şi o acuza că l-a înşelat.