Angelina Jolie a făcut o impresie bună la Palatul Naţiunilor din Geneva. Uite ce discurs a avut!

16 martie 2017   News

Angelina Jolie a fost prezentă, ieri, la un eveniment comemorativ ce a avut loc la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva. Actriţa de 41 de ani a susţinut un discurs emoţionant şi puternic despre munca diplomaţilor ONU, despre pace, dar şi despre refugiaţi, cauză în care crede şi pentru care luptă de câţiva ani.

A vorbit în faţa celor adunaţi la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva

Câştigătoare a unui premiu Oscar, Angelina Jolie a demonstrat încă o dată că ştie să pună punctul pe ”i” şi să apere drepturile celor care se află la nevoie. Starul hollywoodian a fost privit cu mare admiraţie de către cei prezenţi, graţie devotamentului şi seriozităţii cu care se implică în calitate de ambasador ONU.

Angie a vorbit şi despre regretatul Sergio Viera de Mello, un diplomat brazilian pentru Naţiunile Unite, care a muncit mai bine de 34 de ani pentru diferite cauze umanitare înainte să fie omorât, alături de alţi 20 de membri ONU, într-un bombardament asupra Hotelului Canal, în Irak, în 2003.

Cât despre apariţia actriţei, trebuie să recunoaştem că Angie ne-a surprins de data aceasta. Asta pentru că a renunţat la hainele negre şi a optat pentru o rochie de culoare bleumarin, extrem de elegantă, ce era semnată de designerul Roland Mouret şi al cărei cost se ridica la 1466 de lire sterline. Iată câteva cadre de la acest eveniment!

foto: facebook

Mai multe