Angelina Jolie a renunţat la negru. Aceasta este cea mai stilată apariţie a ei din ultima vreme!
După despărţirea de Brad Pitt, actriţa nu a mai dat atât de multă importanţă felului în care arată sau se îmbracă, ba de multe ori chiar a fost surprinsă în haine bătrânicioase, negre, fără un croi care să o avantajeze. Deşi a slăbit destul de mult şi are o siluetă fit care i-ar permite să poarte orice ţinută sofisticată, ei bine, ea alege haine care par şterse şi care nu spun nimic.
Poate că vestimentaţia actriţei a fost în concordanţă cu starea sa de spirit, căci a suferit mult fiind departe de Brad Pitt, iar ultimul lucru pe care l-ar fi vrut ar fi fost să iasă în evidenţă. Recent, Angi pare să se fi redresat stilistic, chiar dacă nu a scăpat încă de capcana monocromiei - se îmbracă în negru, alb şi uneori gri.
Cea mai recentă apariţie a sa a surprins, nu prin culoare, ci prin croiul pieselor vestimentare. În vârstă de 42 de ani, Jolie a fost surprinsă marţi în cartierul Los Feliz din Los Angeles, Califronia, alături de fiica sa de 9 ani, Vivienne, şi de câinele lor, la un magazin de animale de companie. Şi ceea ce a impresionat a fost vestimentaţia vedetei, îmbrăcată în cenuşiu din cap până în picioare şi cu ochelarii de soare la ochi. Angie a ales să poarte o pereche de pantaloni palazzo vintage, pantofi şi un tricou simplu şi lejer, alături de o geantă de stip shopper neagră şi o plasă din hârtie în una dintre mâini. Jolie a fost fermecătoare ca de obicei, fiind surprinsă în ipostaze foarte feminine, în timp ce fiica Vivienne, îmbrăcată într-un tricou roşu cu Micky Mouse, ţinea în lesă câinele familiei. Actriţa, mamă a şase copii, şi-a făcut apariţia şi săptămâna trecută, la Festivalul de Film Telluride din Colorado, pentru a-şi prezenta filmul, dramă "First They Killed My Father".
Foto: Hepta