Angelina Jolie, criticată de prietena lui Jennifer Aniston

22 septembrie 2016   News

Nu ştim unde se va opri acest război dintre Angelina Jolie şi Jennifer Aniston. Ştim sigur că nu aici. Recent, prietena apropiată a lui Jen, personalitatea TV Chelsea Handler, a profitat de spaţiu de emisie şi-a ţinut un întreg discurs împotriva Angelinei Jolie.

Chelsea Handler a criticat-o la TV pe Angelina Jolie

Foarte supărată că Brad Pitt a fost numit de Angi ”alcoolic şi drogat”, Chelsea a declarat că totul se întâmplă din vina Angelinei şi că ea n-a fost nicicând o alegere potrivită pentru celebrul actor.

O părere părtinitoare, căci na, vorbim despre o prietenă apropiată de-a fostei soţii lui Brad, însă una care a acaparat atenţia tuturor, mai ales că a fost exprimată în timpul emisiunii sale. ”Poate că ar fi fost mai bine dacă şi-ar fi petrecut ultimii 12 ani la lacul Como, alături de George Clooney şi de Matt Damon, în loc să fie blocat într-o casă cu 85 de copii, care vorbesc 15 limbi diferite.”, spune Chelsea, nu înainte de a spune despre Angelina că este ”complet nebună”.

Amintim că Handler este prietenă cu Jennifer Aniston de foarte multă vreme şi că, desigur, a fost una dintre puţinele persoane care au participat la nunta ei cu Justin Theroux.

Cât despre Jennifer Aniston, aceasta n-a declarat, încă, nimic public. Însă, unii apropiaţi au mărturisit că aceasta a avut câte ceva de spus atunci când a aflat că fostul ei soţ divorţează de femeia pentru care a părăsit-o. ”Ea a ştiut dintotdeauna că Angelina nu este pentru el. Ea a crezut mereu că Angi este prea complicată pentru Brad, care, de fapt, e un tip foarte simplu. Un tip cu un job public, dar care în viaţa privată preferă să fie prietenii lui, să bea o bere şi să fumeze o ţigară.”

Mai multe