Angelina Jolie, în război cu Brad Pitt, dar şi cu propriul tată. Sentinţa dată în procesul de custodie

27 mai 2021   News

Războiul s-a terminat. După o lungă bătălie, Brad Pitt şi Angelina Jolie au primit custodie comună.

Actorul, în vârstă de 57 de ani, se luptă cu Jolie, în vârstă de 46 de ani, în instanţă de aproape cinci ani pentru cei şase copii ai lor,  Pax, în vârstă de 17 ani, Zahara, 16 ani, Shiloh,14 ani, şi gemenii de 12 ani, Vivienne şi Knox . Cel mai în vârstă, Maddox , are acum 19 ani şi poate alege singur locul unde va locui.

O sursă apropiată de cei doi a declarat că decizia este provizorie”, pentru că Jolie continuă lupta juridică.

„Au existat o mulţime de martori, experţi, terapeuţi şi alte persoane care au fost alături de copii şi au petrecut timp în jurul lor, iar decizia s-a bazat pe acest lucru”, a adăugat o persoană din anturajul celor două vedete.

În ceea ce priveşte lupta lui Jolie, sursele susţin că „această custodie comună nu este singura problemă pentru Angelina, actriţa având şi alte motive de îngrijorare, dar procedurile judiciare sunt închise şi sigilate”.

„Brad a încercat doar să petreacă mai mult timp cu copiii săi , iar Angie a făcut tot posibilul pentru a preveni acest lucru".

Judecătorul Ouderkirk a refuzat să le permită copiilor să depună mărturie în lupta pentru custodie. În documentele depuse, actriţa, care a încercat anterior  să îl elimine pe judecătorul Ouderkirk din acest caz, a pretins că instanţa a refuzat să audieze probele pe care le consideră benefice pentru cazul ei şi pertinente pentru bunăstarea copiilor.

Jolie are convingerea că  este în detrimentul copilului dacă custodia este acordată unei persoane cu antecedente de violenţă domestică. 

Relaţia starului cu fiul său cel mare, Maddox, în vârstă de 19 ani, ar fi dezastroasă de la incidentul din avionul familiei, din 2016, care ar fi făcut-o pe Jolie, în vârstă de 45 de ani, să divorţeze. La acea vreme, Brad a fost acuzat că a fost violent cu Maddox.

Presupusa altercaţie a avut loc după ce Maddox a sărit să îşi apere mama în timpul unei dispute aprinse pe care actriţa o avea cu Brad. O persoană din anturajul actorilor a confirmat că Pitt era „beat şi că s-a certat cu Angelina”, dar a precizat că nimeni nu a fost rănit fizic.

În petiţia de divorţ, Jolie a cerut custodia exclusivă a copiilor.

Actriţa nu îşi poate ierta nici tatăl. Deşi se părea că a îngropat securea războiului cu Jon Voight, acum Angelia tună şi fulgeră.

Actorul de 82 de ani a uimit cu comentariile sale simpatice referitoare la fostul său ginere, Brad Pitt , spunând că s-a „rugat” pentru el în mijlocul luptei pentru custodia celor cinci copii. “Angelina simte că Jon îi subminează lupta şi este furioasă pe el după declaraţiile făcute”.

Mai multe