Angelina Jolie şi Gwyneth Paltrow, victimele abuzurilor sexuale ale lui Harvey Weinstein. Dezvăluirile lor şocante!

11 octombrie 2017   News

El este acum cel mai mediatizat om al momentului, după ce scandalul sexual care îl are protagonist a zguduit Cetatea Filmului. Harvey Weinstein, unul dintre cei mai influenţi producători de la Hollywood, câştigător al premiului Oscar, este acum blamat de o mulţime de femei, fie ele celebre sau nu, iar dezvăluirile lor sunt de-a dreptul şocante. În timp ce unii îşi dau cu părerea despre acest scandal, iar alţii îi iau apărarea, actriţe celebre ies la înaintare cu nişte replici dure la adresa omului cu care, la un moment dat în cariera lor, s-au intersectat, iar întâlnirea nu a fost deloc una lipsită de tensiune.

Angelina a fost şi ea victima abuzurilor lui Harvey.

Angelina Jolie şi Gwyneth Paltrow se numără printre actriţele celebre care au avut de-a face cu comportamentul inadecvat al lui Harvey pe care l-a avut în ultimii 30 de ani, iar dezvăluirile lor legate de abaterile sexuale ale producătorului de film sunt şocante. Potrivit New York Times, Angelina Jolie şi Weinstein, în vârstă de 65 de ani, au avut un moment nedorit de actriţă, într-o cameră de hotel prin anii 1990, în timpul lansării filmului "Playing by Heart", în care Jolie a fost actriţa principală: "Am avut o experienţă urâtă cu Harvey Weinstein în tinereţe şi, ca rezultat, am ales să nu mai lucrez niciodată cu el şi să-i avertizez pe alţii atunci când vor să o facă", a declarat Angi pentru The New York Times. "Acest comportament faţă de femei, în orice domeniu, în orice ţară, este inacceptabil".

Gwyneth Paltrow şi Harvey Weinstein la o gală de film prin 2002.

Dacă Jolie nu a vrut să dea detalii picante despre experinţa neplăcută prin care a trecut, ei bine, Gwyneth Paltrow a decis să spună lucrurilor pe nume, oferind o imagine de ansamblu a unei traume de-a sa din tinereţe. Şi ea a fost nefericita protagonistă a unei experienţe similare cu cel mai influent om din industria cinematografiei. Actriţa a susţinut că, după ce producătorul i-a oferit rolul principal în filmul "Emma" (1996), a invitat-o  la Hotelul Peninsula din Beverly Hills pentru o întâlnire de lucru care s-a încheiat cu el pipăind-o pe actriţă şi sugerându-i să-i facă masaj erotic în dormitor.  "Eram doar un copil, am fost şocată", a povestit actriţa  în vârstă de 45 de ani, care avea doar 22 de ani în timpul presupusei întâlniri. Paltrow a refuzat presupusele avansuri ale lui Weinstein şi i-a povestit totul iubitului său de pe atunci, Brad Pitt, care ulterior s-a căsătorit cu o altă femeie agresată de acelaşi bărbat, Angelina Jolie. Mai mult, conform Us Weekly, după această întâmplare, Brad Pitt l-a confruntat pe Weinstein la o premieră de film, faptă care a atras după sine ameninţări la adresa lui Paltrow, dacă va povesti cele întâmplate:  "Am crezut că mă va concedia", a spus ea. "A ţipat la mine la telefon. A fost brutal."

Foto: Getty Images

Mai multe