Aniversare la distanță! Marina Almășan, marcată de dorul fiicei sale
Una locuiește la Paris, cealaltă la București. Se văd rar, dar își poartă dorul în suflet. Marina Almășan și-a sărbătorit, ieri, fiica de la distanță. Marinuș locuiește acum în Franța.
“E ziua ei - primul meu copil, Marina mea cea rebelă, care a ales să-și depene viața departe de noi, dar atât de prezentă în gândurile mele.
La mulți ani, Marinuș, parizianca mea ambițioasă!
Să te urmeze sanătatea, bucuriile, norocul și..iubirea aceea, care să te împlinească și la care fiecare femeie visează!”, spune Marina într-un mesaj emoționant.
Prezentatoarea trăiește pentru anii în care erau împreună și nimic nu părea să schimbe asta.
“Marinuș a mea e acum atât de mare, încat nici nu-mi amintesc cum era, când era atât de mică!
Numai privindu-ne copiii realizăm cât de repede trece timpul…
Vă mulțumesc din suflet pentru șuvoiul de urări și de cuvinte atât de frumoase, trimise Marinei mici, prin mine! Toate gandurile voastre au pornit spre Paris și bucură acolo un om deja mare, dar cu suflet de copil”, mai spune Marina.