Anthony Perkins din filmul Psycho a renunţat la relaţiile cu bărbaţi pentru o femeie. Cine era ea

1 octombrie 2020   News

Anthony Perkins, cunoscut mai ales pentru rolul lui Norman Bates în Psihologia lui Alfred Hitchcock, a avut doar relaţii cu bărbaţi până când şi-a întâlnit soţia, pe Berinthia Berenson, la 40 de ani.

S-au cunoscut la o petrecere în New York în 1972 şi de atunci au fost de nedespărţit. Conform biografiei Split Image de Charles Winecoff, pe lista partenerilor săi s-ar fi aflat actorul Tab Hunter, artistul Christopher Makos, dansatorul Rudolf Nureyev şi alte personalităţi publice. Filmul Tab & Tony spune povestea relaţiei devenită de notorietate dintre Tab Hunter şi Anthony Perkins.

Actorul era extrem de timid cu femeile, dar acest fapt nu l-a împiedicat să renunţe la tot pentru o reprezentantă a sexului frumos. Anthony a întâlnit-o pe fotografa Berinthia Berenson în 1972, iar un an mai târziu erau deja căsătoriţi.  Ea avea 25 de ani, iar el  41 de ani când s-au căsătorit oficial pe 9 august 1973.

Cei doi au avut împreună doi copii, pe Oz Perkins şi Elvis Perkins. Ea i-a schimbat viaţa foarte mult. Anthony Perkins a murit la 12 septembrie 1992, la vârsta de 60 de ani, de pneumonie, boală provocată de  SIDA, afecţiune cu care se lupta de ceva vreme. Actorul fusese  diagnosticat cu HIV în timpul filmărilor pentru Psycho IV: The Beginning.  Timp de doi ani, Anthony şi soţia sa, Berry Berenson au păstrat tăcerea asupra bolii ce avea să îi răpească în cele din urmă viaţa celebrului actor.

„Pur şi simplu nu a vrut ca cineva să ştie. S-a gândit că nu va mai primi de lucru dacă se va afla despre boala lui”, spunea jumătatea lui Perkins, Berry Berenson.

Actorul a încercat toate tratamentele posibile, dar a făcut totul pentru ca această poveste să rămână secretă. A fost alegerea lui şi soţia sa i-a susţinut decizia.

Berinthia Berenson s-a stins din viaţă în 2001, la vârsta de 53 de ani. Pe 11 septembrie, ea a fost unul dintre pasagerii zborului 11 al American Airlines.

Este evident că Anthony şi-a împărtăşit talentele în mod egal între cei doi fii talentaţi ai săi. Elvis este cântăreţ, la fel ca tatăl său. El a format o trupă alături de în 2004, iar în 2009 şi-au lansat albumul de debut. Oz seamănă izbitor cu celebrul actor. El este, de asemenea, scenarist şi regizor, precum şi un tată iubitor pentru doi copii minunaţi.

Mai multe