Anunţul făcut de Jorge. Unde poate fi văzut artistul din toamnă: “Sunt convins că pariurile vor începe”

14 august 2020   News

Vedetele renunţă la celebritate pentru un show spectaculos. În această toamnă, PRO TV aduce Masked Singer România. 12 personaje intră într-o competiţie muzicală, costumate din cap până-n picioare, şi încearcă să ţină ascuns cel mai bine păstrat secret din istoria televiziunii: identitatea lor.  Emisiunea va fi prezentată de Jorge.

 ”Misterios, ireal şi iubibil, aşa aş descrie ce urmează să vedeţi în această toamnă la PRO TV, în emisiunea Masked Singer România. Un nou show de televiziune care va demasca celebrităţi cu o identitate ascunsă faţă de detectivii Horia Brenciu, Inna, Codin Maticiuc şi Ana Morodan, faţă de mine, public şi telespectatori. Eu, pe scenă, sunt cel mai apropiat de măşti şi mi s-a încreţit mintea de la atâta ghicit. Într-o ediţie am impresia că e cineva sub mască, iar în următoarea, un mic indiciu îmi spulberă toate socotelile şi o iau de la capăt. Curiozitatea m-a măcinat zilnic, la fiecare filmare şi sunt convins că pariurile vor începe încă de la prima emisiune. Cine se ascunde în spatele măştii? – aceasta e întrebarea pe care toată lumea o va avea pe buze toamna aceasta. Masked Singer România e un show care va stârni discuţii celor de acasă - între telespectatori, între copii, părinţi şi bunici”, spune Jorge.

Masked Singer România este un show TV în care vedetele intră în pielea unor personaje fantastice. Nimeni nu va şti identitatea lor. În fiecare ediţie, ele vor cânta şi se vor duela între ele, iar masca ce va strânge cele mai puţine aprecieri din partea publicului va părăsi show-ul. Un grup de detectivi, care va fi format din Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc şi Horia Brenciu, va încerca să ghicească ce personalitate publică se ascunde în spatele măştii, ajutat fiind de informaţiile pe care vedeta le va oferi publicului înainte de fiecare interpretare.

Mai multe