Anunţul făcut de Mircea Radu: “Pentru mine e o ştire la fel de importantă ca ”Elvis trăieşte”

3 septembrie 2021   News

Mircea Radu trăieşte cu emoţie aceste zile. Trupa lui de suflet, ABBA, revine ăn formă după 40 de ani.

“ABBA din nou împreună după 40 de ani! Pentru mine e o ştire la fel de importantă ca ”Elvis trăieşte”. Albumul ”Voyage” va fi lansat pe 5 noiembrie, dar, ca pregustare, au fost scoase două piese ”I Still Have Faith în You” şi ”Don´t Shut Me Down”. Le-am ascultat azi.

Prima nu m-a impresionat, nu am simţit fiori, nu am văzut globul rotitor cu oglinzi; mai degrabă e din soundtrack-ul unui film despre Războiul Civil (momentul când el, în uniformă, vine acasă şi o găseşte pe ea în grădină). A doua, ”Don´t Shut Me Down”, cel puţin începutul, îmi aduce aminte de ”Our Last Summer” (tot ABBA, dar acea ABBA); în rest, armoniile vocale sunt acolo, Agnetha şi Frida îşi împletesc vocile ”ca pe vremuri” şi, e posibil (titanii îşi pot permite astfel de trucuri), ca aceste două piese, din cele zece, câte are Voyage, să nu fie alese din cele de rezistenţă, crème de la crème să fie restul albumului.

Nu ştiu însă dacă social media care bubuie, poza cu cei patru modificaţi în aşa fel încât să pară mai tineri decât când erau tineri (mă mai urmăreşti?) şi toată strategia asta colosală de marketing e suficientă, nu cred că trupa se mulţumeşte doar cu-atât; sigur Benny şi Björn au luat în calcul că muzica nu mai e la fel, lumea s-a modificat, junk-food-ul a înlocuit mâncarea mamei. Calea pe care merg ei s-a îngustat.

Le-a rămas însă ceva care-i diferenţiază de alţii, ceva ce a făcut ca ABBA să treacă testul timpului - emoţia. Rămâne de văzut şi, mai ales, de ascultat, dacă ABBA mai ştiu s-o folosească.

5 Noiembrie - de notat în calendar”, spune Mircea Radu.

Mai multe