Aparenţele înşală! Par cel mai fericit cuplu din showbiz, dar Celine Dion şi Pepe Muñoz nu sunt împreună! Ce-i împiedică?

6 august 2019   News

Pepe Muñoz este nelipsit din preajma cântăreţei şi pe cei doi îi leagă o prietenie foarte apropiată. Dar doar atât! Pentru că relaţia divei cu deja faimosul dansator este pur platonică! Şi există dovezi destul de convingătoare în acest sens…

De mai bine de doi ani, îi vedem şi chiar îi admirăm pe Celine şi Pepe la tot felul de evenimente publice, în care sunt cât se poate de tandri şi de atenţi unul cu altul. Chiar flirtează în văzul lumii întregi, ceea ce ne facem să credem că formează un cuplu fericit împreună. Dar toate astea nu sunt decât o aparenţă!

Ce-i drept, relaţia lor a devenit tot mai apropiată după moartea celui care i-a fost soţ pe termen lung lui Dion, René Angélil, în 2016. Râd mult împreună, se plimbă nestingheriţi prin Paris ţinându-se de mână, participă la prezentări de modă. Ce să credem şi noi decât că s-au îndrăgostit treptat unul de altul şi că sunt, de ceva vreme, o pereche reuşită?!

Ne înşelăm amarnic!

În primul rând, Pepe se identifică drept gay. Şi apropiaţii lui şi ai ei ştiu foarte bine asta. În al doilea rând, chiar Muñoz a publicat recent online o fotografie cu el plimbându-se de mână cu un bărbat, cel mai probabil iubitul lui. În plus, cântăreaţa a recunoscut că are o legătură minunată cu Pepe, dar că între ei nu este nimic romantic. “Presa era siderată că de-abia murise René şi eu umblam deja cu alt bărbat. Da, am un alt bărbat în viaţa mea”, punea ea paie pe foc în The Sun, în ianuarie. “Dar nu e bărbatul vieţii mele. Noi doi suntem prieteni, cei mai buni prieteni şi atât.”

Iar spusele ei au fost secondate de cele ale apropiaţilor ei: “Îl iubeşte la nebunie şi ascultă tot ce spune el. Singurii oameni care au rămas acum pe lângă ea sunt Pepe, makeup artistul ei şi stilistul. Dar Celine ştie că el e gay şi acceptă asta fără probleme. Ea are nevoie de cineva în viaţa ei, care să fie disponibil pentru toate nevoile pe care le are ea şi l-a găsit pe Pepe. Iar ea s-a îndrăgostit pur şi simplu de el…”, a declarat o sursă din anturajul divei.

Doar că individul s-a trezit peste noapte cu o influenţă uriaşă asupra vieţii şi carierei lui Celine şi s-a transformat într-un René veritabil. Fostul soţ al cântăreţei îi dicta acesteia totul – de la apariţiile ei publice la felul în care se îmbrăca şi ce cânta. Ei bine, Muñoz a devenit şi el un mic tiran, el fiind responsabil de concedierea unor membrii seniori din echipa care se ocupa, de ani de zile, de Dion, cum ar fi stilistul Law Roach. Şi asta pentru că îi place să deţină cât mai mult controlul asupra destinului unui star de calibrul ei. Şi o face. Iar ea îi permite doar pentru că îi place că, alături de el, nu se teme de provocări, de riscuri şi de trăit viaţa la intensitate maximă.

O altă dovadă că Pepe nu reprezintă niciun pericol amoros pentru ea sunt fotografiile – rare, ce-i drept – pe care le publică pe contul lui de Instagram. Cum spuneam, Muñoz apare ba de mână cu alt bărbat, ba îmbrăcat într-un body de plasă, în stil provocator, dar cât se poate de gay. Mai mult, dacă ea a spus că sunt doar prieteni, ei bine, el i se adresează tot timpul lui Celine cu apelativul “boss” şi îi mulţumeşte pentru generozitatea ei. Deci? Ţin unul la altul foarte mult, dar doar ca simpli prieteni…

foto - Instagram

Mai multe