Are 31 de ani şi e favorită să preia puterea în cazul morţii dictatorului din Coreea de Nord. Ea e Kim Yo Jong
Multe speculaţii au apărut despre dictatorul Kim Jong-un, ba că ar fi în stare vegetativă, ba chiar că ar fi murit, din moment ce nu a mai apărut public de la începutul lunii aprilie. Cine ar prelua puterea în locul lui?
Se pare că pe 12 aprilie, Kim Jong-un ar fi suferit o operaţie pe inimă. De ani de zile se zvoneşte că liderul de la Phenian are mari probleme de sănătate, totul pe fondul obezităţii, dar şi al fumatului în exces. Zvonuri multiple au apărut în această perioadă despre el, însă pare că adevărul e ascuns într-un val de mister. Toţi s-au întrebat cine e moştenitorul, cine o să conducă Coreea de Nord dacă Kim Jong-un ar muri?
În ultima perioadă, sora cea mică a acestuia s-a remarcat. Kim Yo Jong a fost alături de liderul nord-coreean în timpul celor două summit-uri dintre Statele Unite şi Coreea de Nord. Ea s-a remarcat şi în 2018 când a fost în Coreea de Sud pentru Jocurile Olimpice, devenind primul membru al familiei conducătoare care a vizitat sudul de la războiul din 1950.
Kim Yo-jong s-ar fi născut în 1987 sau 1988 şi ar fi urmat aceeaşi şcoală privată din Elveţia ca şi fratele ei. Ei ar fi locuit sub anonimat la ambasada nord-coreeană în timp ce urmau cursurile şcolii. Ea ar fi cea mai tânără dintre şapte fraţi pe care tatăl, Kim Jong-il, i-ar fi avut cu patru femei diferite. Mulţi dintre ei sunt fraţi vitregi, dar Kim Jong-un şi Kim Yo-jong ar avea aceeaşi mamă, notează adevarul.ro.
Aceasta ar avea o relaţie foarte aproapiată cu fratele său, ar călători des împreună, în scop profesional. În februarie 2019, aceasta a apărut într-o poză ţinându-i scrumiera de cristal lui Kim Jong-un. Se aflau în trenul personal al dictatorului şi călătoreau spre Vietnam.
Kim Yo Jong nu a apărut des în faţa camerelor de filmat, nu a făcut multe declaraţii, însă ea a surprins în martie 2020. A ieşit public şi a adresat cuvinte tăioase. A insultat Coreea de Sud şi a numit-o ”un câine care latră speriat”, după ce această ţară a condamnat Coreea de Nord pentru exerciţiile militare cu foc deschis.
Presa oficială de la Phenian a publicat duminică un mesaj de la liderul nord-coreean
Cel mai recent semnal emis de Phenian este ştirea transmisă de radioul de stat, potrivit căreia acesta şi-ar desfăşura activitatea ca de obicei. „Tovarăşul Kim Jong-un a trimis aprecieri muncitorilor, care au contribuit din toată inima la construcţia oraşului Samjiyon. Muncitorii au pasiunea de a contribui cu seriozitate la construirea unei puteri socialiste, fără a uita, pentru nici un moment, de încrederea şi aşteptările din partea partidului”, a anunţat radioul de stat de la Phenian, citat de agenţia sud-coreeană de ştiri Yonhap.
Dar nici dacă ar fi adevărat, decesul nu ar fi confirmat imediat. În situaţiile precedente, moartea liderilor din dinastia Kim a fost anunţată la câteva zile după producere.
Foto: Profimedia