Are 60 de ani şi o formă fizică de invidiat. Nea Mărin a dezvăluit secretele sale!

16 iulie 2018   News

Marin Barbu, cunoscut de public drept Nea Mărin, gazda emisiunii „Poftiţi la Nea Mărin“, de la Antena 1, uimeşte de fiecare dată prin energia de care dă dovadă. La cei 60 de ani, el are o formă fizică de invidiat, iar secretul său constă într-un regim de viaţă sănătos.

Pasiunea sa pentru dans şi viaţa sportivă pe care o duce în continuare, combinate cu o alimentaţie sănătoasă şi o familie frumoasă, reprezintă modalitatea prin care Nea Mărin reuşeşte să le ţină piept chiar şi celor care au pe jumătate vârsta lui.

„Eu în fiecare zi merg câte două sau trei ore cu bicicleta, iar de trei ori pe săptămână am cursuri de dans, unde fac mişcare câteva ore bune. Îmi place foarte mult ca mâncarea să fie naturală, pe cât se poate de la curte. Am mâncat numai bio. Totul din curţile oamenilor“, a mărturisit Nea Mărin.

Se pare că şi nepoţii săi îl ajută să se menţină în formă, cea mai mare bucurie a lui Nea Mărin fiind timpul petrecut cu ei: „Cel mai tare mă relaxeză timpul pe care îl petrec cu nepoţii mei. Îi duc la înot, la călărie, peste tot“.

Mai multe