Are 61 de ani şi nimic de ascuns! Michelle Pfeiffer continuă să-şi facă selfie-uri nemachiată!
De când a revenit în atenţia publicului – după pauza profesională de vreo 10 ani – actriţa e tot mai încrezătoare şi mai mândră de felul în care arată la cei 61 de ani ai săi! Altfel nu ne explicăm avalanşa de fotografii în care apare nemachiată şi cu ridurile la vedere!...
Care riduri?? Michelle arată ca acum două decenii, când de-abia i se vedea câte un rid de expresie! Şi tocmai de aceea ţine morţiş să se pozeze nemachiată, ca să vadă toată lumea cât de frumos îmbătrâneşte ea, nu? Probabil.
Oricare ar fi motivul pentru care Pfeiffer se expune în toată spendoarea ei, pe contul său de Instagram, ne bucurăm că starul hollywoodian îndrăzneşte să-şi facă selfie-uri neamachiată, pe care să le şi facă apoi publice. E absolut lăudabil felul în care-şi asumă Michelle trecerea anilor şi sinceritatea de care dă dovadă atunci când zâmbeşte în faţa camerei foto şi nu se sinchiseşte să pozeze din cel mai avantajos unghi!
Ce-i drept, nici nu arată rău! Nu comentăm faptul că e posibil ca un chirurg plastician să o fi ajutat să aibă tenul atât de întinerit, ci doar lăudăm iniţiativa divei hollywoodiene de a nu-şi ascunde imperfecţiunile fizice sub un machiaj profesionist, la care apelează doar atunci când se află pe covorul roşu.
Alături de soţul ei, sărbătorind 25 de ani de mariaj
Încurajată de comentariile pozitive primite online, actriţa continuă şirul fotografiilor makeup free. Pfeiffer s-a pozat fără machiaj chiar şi când a sărbătorit, anul acesta, 25 de ani de mariaj cu David E. Kelley, cel care o face să se simtă ca cea mai norocoasă femeie din lume, după cum singură a declarat.
Fie că se află acasă, la hotel sau pe platoruile de filmare, Michelle vrea să arate lumii întregi că frumuseţea naturală e mai de preţ decât cea obţinută cu ajutorul produselor cosmetice şi, privind imaginile cu ea, mai că ne-a convins!
Machiată, pe covorul roşu
Ce spuneţi, vă place cum arată Michelle Pfeiffer nemachiată?
foto - Instagram, Profimedia