Are o viaţă de prinţesă în Turcia! Otilia Bilionera a făcut nuntă dublă cu cel care i-a fost sortit încă de mică

25 septembrie 2025   News

Una dintre cele mai populare artiste de la noi are un mare succes în Asia Mică şi tot acolo şi-a găsit şi sortitul. Unul despre care nu ştia, dar despre care bunicul ei îi tot povestea în copilărie.

La doi ani de la cununia civilă, Otilia Bilionera (33) s-a căsătorit şi religios cu alesul inimii sale, Bekir Ali (26), în Turcia, la Yalova, în weekendul din 31 august - 1 septembrie 2025, în cadrul unui eveniment grandios.

Despre frumosul eveniment, Otilia a vorbit în premieră în emisiunea "La Măruţă", spunând totodată că nu va prelua numele soţului său: ]Sunt tot Otilia Brumă, nu cred că o să preiau numele soţului, pentru că mă gândesc că atunci când preiei alt nume, chestia asta vine cu un alt destin şi nu vreau să mi se schimbe destinul, că a fost prea frumos până acum, am fost prea norocoasă."

Totuşi, soarta a vrut ca Bekir să-i fie predestinat, căci o coincidenţă din trecutul Otiliei a "anunţat-o" că va avea de-a face cu el. "El este Bekir Ali Karakaş. Când eram mică, bunicul meu, Dumnezeu să-l ierte, mereu când se juca cu mine îmi spunea o poezie, care suna cam aşa: "Unduiele caramele caracaş. Taie popa iepuraş. După moara hucului, trece fata turcului, cu moţoc în cojoc..." Iar pe soţul meu îl cheamă Karakaş", a povestit Otilia Bilionera amuzată. 

Dacă la începutul relaţiei, artista obişnuia să locuiască mai mult în România şi să facă naveta în Turcia, acum Turcia a devenit prima ei casă. "Pe soţul meu l-am cunoscut la un concert de-al meu în Turcia. El avea, la momentul respectiv, o plajă unde eu am cântat şi ne-am plăcut de-atunci, de când ne-am cunoscut, am continuat să vorbim pe parcursul mai multor luni şi după ce m-am reîntors în Turcia am început o relaţie. (...) El a insistat să ne căsătorim imediat, am făcut cununia civilă chiar la o lună după, acum doi ani de zile. (...) Deja m-am mutat în Turcia. Familia lui mă susţine, mă iubeşte, n-are nicio problemă cu stilul meu mai sexy din clipuri. Sunt mândri de ceea ce fac, sunt un artist foarte cunoscut în Turcia şi nu numai şi atunci mă încurajează, nu m-au judecat niciodată".

Despre soacra ei, Otilia Bilionera a avut numai cuvinte de laudă: "Nu prea vorbim aceeaşi limbă, eu abia acum am început să mai vorbesc turcă, dar e o tipă foarte mişto, mergem împreună la cumpărături, la sala de sport. Trebuie s-o vezi pe soacra mea ce sexy e, arată mai bine decât mine. Mergem la sala de sport, la salon, suntem ca cele mai bune prietene!".

Nunta dublă, care a durat două zile, a combinat tradiții turcești și românești. La prima ceremonie, artista a purtat ca rochie de mireasă un caftan alb, inspirat din cultura georgiană, aşa cum şi-a dorit soacra sa, a cărei familie are origini georgiene, nu otomane. "Prima nuntă, cea tradiţională, e dedicată mai mult miresei, se sărbătoreşte despărţirea ei de familie. Normal, la ei nunţile se fac fără invitaţii, deci poate să vină cine vrea, şi fără meniu, doar cu nişte fursecuri, fructe, aperitive. (...) Mie mi-au venit şi fani din Istanbul, din Bursa să mă vadă, cunoştinţe, m-am trezit acolo cu o grămadă de oameni, au fost în jur de 600-700 de persoane. Nunţile la ei încep la 20.00 şi se termină la 00.00, dar e hardcore, se dansează nonstop."

A doua nuntă a fost una clasică, "mai de-a noastră, cu doar 200 de invitaţi la un hotel de lux de acolo, cu meniu, cu tort, cum se face ca la carte."

Aflaţi mai multe despre Otilia Bilionera şi soţul ei, Bekir Ali Karakaş, din interviul acordat lui Cătălin Măruţă la Pro TV:

FOTO: Ahmet Kara/Instagram

Mai multe